Izvorul Tămăduirii este prima mare sărbătoare de după Pași și cade, întotdeauna, în vinerea care-i urmează duminicii Învierii Domnului. Este ziua în care credincioșii merg la biserică la Sfânta Liturghie și, la sfârșit, se săvârșește slujba de sfințire a apei numite Agheasma Mică. Pe aceasta oamenii o pot bea tot anul, spre deosebire de Agheasma Mare, care se bea numai câteva zile după Bobotează.
Vineri, 10 mai,
bisericile ortodoxe din Vulcan au fost pline de mulțimea enoriașilor care, după slujbă, au trecut prin fața preotului, au sărutat sfânta cruce și au fost udați cu apa sfințită, după care, la ieșire, au primit agheasmă. La Biserica cu Hramul „Duminica Orbului” din centrul vechi al orașului, cel care le-a spus credincioșilor despre cum se ia Agheasma Mică și la ce este ea folositoare a fost părintele Nicolae Nuță. Cu ea se stropesc pereții caselor, animalele din ogradă, grajdurile și pământurile. În ziua acestui praznic se stropesc cu Agheasma Mică grădinile și livezile, pentru a fi un an rodnic, fiindcă se crede că acest ritual protejează recoltele de distrugerile provocate de grindină. Agheasma se ia pe nemâncate, dimineața, imediat după ce omul s-a trezit.
În unele locuri
există credința că cei care beau apa sfințită sunt protejați tot anul de boli și duhuri rele și se înzdrăvenesc. Sunt zone în care se mai păstrează obiceiul preoților de a merge în aceasta zi la izvoarele de apă pentru a le sfinți și a le proteja de secare sau de adăpostirea duhurilor rele în preajma lor. În unele regiuni, sfinții părinți fac și stropirea caselor enoriașilor cu agheasma mică. În tradiția populară, ziua în care cade sărbătoarea Izvorului Tămăduirii este pentru săpătorii de fântâni cea mai spornică din an, deoarece apele sunt zbuciumate și zgomotoase, fiind mai ușor de găsit. În credința populară s-a înrădăcinat credința că, prin agheasmă, se alungă „arătarea urâtă și rea”, adică duhul cel rău, iar bolnavii care beau apă sfințită din ziua praznicului, dimineața, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc.