Vulcan / Cine i-a angajat pe „aşa ştiu ei să lucreze”?

Vulcan / Cine i-a angajat pe „aşa ştiu ei să lucreze”?

Timp de citire: 2 minute

La şedinţa ordinară a Consiliului Local a municipiului Vulcan, de acum câteva zile, socialistul Ion Tilea, veteranul consilierilor locali, i-a solicitat primarului să-i facă cunoştinţă cu membrii comisiei care face recepţia lucrărilor din oraş. Cererea a fost făcută pe un ton care nu admitea refuzul şi nici o „ieşire” nervoasă sau ironică, de genul celei cu care mai e tratat, din când în când, singurul independent din consiliul local vulcănean.

Ion Tilea este
dezgustat de modul în care se prezintă pavelele de pe bulevard. Nu este prima dată când afirmă asta. „Nu poţi să mergi ca lumea, domnule, că te duci într-o parte şi alta!”, s-a plâns el. De aceea a cerut el în mod imperativ să-i vadă la faţă pe cei din comisia de recepţie. Nu-i nicio problemă, l-a asigurat primarul, la primăvară o să se înceapă consolidarea pavelelor. Numai că nu despre asta voia să discute consilierul local, ci despre calitatea de tot rahatul a lucrărilor de pe Bulevardul Mihai Viteazul. Atât la trotuare, cât şi la scări. Dar şi la „vălaiele” care i-au plăcut nespus de mult lui Ile încă din faza de proiect.

Primarul a încercat
să fenteze, diplomatic, o fi gândit el, să dea răspunsul aşteptat nu numai de către cel care i-a pus întrebarea, ci şi de către foarte mulţi vulcăneni. A zis numai ceva de genul că „aşa ştiu să lucreze ăia!”. Păi, stai aşa, frate Ghiţă! Care ăia? Ăia pe care nu i-ai deranjat nici măcar în perioada de garanţie a lucrărilor? Când, de fapt, s-a observat deja ce rahat de lucrări a ieşit din mâna lor! De ce trebuie ca, acum, cu alţi bani, lucrătorii de la Pregoterm să dreagă ce au lăsat ei defect în urma lor? E vorba, totuşi, de investiţii care au costat milioane de euro! Ce mai e de zis după ce s-au păpat banii ăştia? Doar că, într-o dovadă a modului de lucru „aşa ştiu ei să lucreze”, era cât pe ce să se împiedice Ion Tilea pe treptele din trotuarul care pleacă de la intrarea principală a clădirii primăriei.

de Gheorghe OLTEANU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii