Cataloage Confort Media
Zilele trecute, am fost la o înmormântare. De la „Ultimul popas” de la Dincă până la cimitirul vechi de pe dealul Morișoarei nu-i cale lungă, iar halul în care a ajuns acest loc de veci îl observi încă dinainte de a intra pe poarta mare.
Grozăvia ți se
înfățișează ochilor după primii pași făcuți pe aleea care urcă la deal. Totul, și pe stânga, și pe dreapta, e năpădit de bălării mai înalte ca omul. Și mormintele, și cărăruile dintre ele. Din loc în loc dai peste grămezi de iarbă uscată, amestecată cu fel de fel de alte mizerii. Un container plin uitat, plus coșuri de gunoi în care nu mai ai loc să bagi nici un chiștoc de țigară. Ca să ajungă la locul în care i-au săpat mormântul persoanei decedate, oamenii tocmiți să-i rostuiască locul de veci au tăiat bălăriile ca pe liane.
Adevărul e
că, pentru starea asta jalnică, nu numai administrația publică locală este de vină. Marea partea de vină este a ei, fără discuție, dar și aparținătorii în viață ai decedaților au partea lor. Mai mult ca sigur că, acum, c-au trecut ploile, aceștia din urmă vor apărea în peisaj, ca să curețe mormintele. În privința primăriei, slabe speranțe. Motocosașii, trei la număr, nu dovedesc cu treaba în oraș, așa că nu cred că vor fi transferați aici.
Cei cu ajutorul social
ar putea fi văzuți robotind prin cimitir doar undeva în octombrie, aproape de ziua celor duși dintre noi. Și, fiindcă am băgat de seamă că articole din ZVJ sunt preluate și de alte publicații hunedorene, am să fac o precizare pentru cei care nu cunosc Vulcanul. Cimitirul vechi este pe partea stângă a drumului, cum urci spre stația de îmbarcare a telegondolei. Și, ceva și mai și pentru cei străini de situație, acesta este și drumul pe care primarul dezinteresat Ile vine și pleacă de la serviciu.
