Viitor de aur / Tenisul Văii are

Viitor de aur / Tenisul Văii are

Timp de citire: un minut
Tenismenii Bogdan Vasilescu şi Alexandru Giurea, legitimaţi la clubul CSŞ Petroşani, au încheiat în postura de învingători la categoriile 12 ani, respectiv 14 ani masculin, la „Cupa CSŞ Petroşani”, desfăşurată la finalul săptămânii trecute în cel mai mare oraş din Valea Jiului.
Turneul masculin
De asemenea, Ştefan Stoica şi Andra Silivaş, de la Alpa Deva, s-au clasat pe poziţiile secunde la categoriile 12 ani masculin, respectiv 12 ani feminin.
La categoria 12 ani masculin au luat startul cinci tenismeni, dar pe parcurs David Paraipan (ACS Panalim Sibiu) s-a retras. În urma partidelor jucate în sistemul campionat, fiecare cu fiecare, Bogdan Vasilescu (CSŞ Petroşani) a încheiat pe primul loc, cu victorii asupra lui Ştefan Stoica (AlpaDeva), scor 6-2, 6-4; Andrei Văsoiu (CSŞ Petroşani), scor 6-4, 6-2; şi Marius Brujan (CSŞ Petroşani), scor 6-3, 6-0.
Tot un sportiv al clubului gazdă, Alexandru Giurea, s-a impus la categoria 14 ani masculin, obţinând trei victorii categorice. Tânărul sportiv i-a învins pe Alexandru Vîlceanu (CS Tenis Tg. Jiu), scor 6-0, 6-1; Alexandru Scafariu (CSŞ Petroşani), scor 6-2, 6-0 şi Nicolae Barbu (CS  Pro AS Sibiu), scor 6-1, 6-2.
Turneul feminin
Categoria 12 ani feminin a fost adjudecată de Isabelle Turturea (CS Tenis Club Stănică Craiova), aceasta o bţinând patru succese.
În partida eliminatorie, tenismena din Craiova a învins-o pe principala favorită, Sara Pistol (ATC Elite Tg. Jiu), scor 6-2, 6-4, iar în turneul final a trecut de Andra Silivaş (Alpa Deva), scor 2-6, 6-4, 6-2; Denisa Şandru (ACT Alba Clugir), scor 6-4, 3-6, 6-3 şi Andreea Mihart (CS Tenis Star Tg. Jiu), scor 6-0.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii