Valea Dâljei – un loc feeric, dar… / Primarul Iacob-Ridzi va rezolva...

Valea Dâljei – un loc feeric, dar… / Primarul Iacob-Ridzi va rezolva problemele

Timp de citire: 5 minute
„Pe drumul de costişă” ce duce nu la Vaslui, ci mult mai aproape, pe aici pe la noi, prin Dâlja Mică şi apoi în Dâlja Mare, cale de până-n 10 kilometri de mers cu maşina, orice ai face nu poţi merge cu viteză. Indiferent de marcă, automobilul urcă anevoios pe drumul prăfuit, pietruit şi destul de prost, cu gropi şi bolovani la tot pasul. Asta se întâmplă când e soare şi drumul e bine uscat, pentru că nici nu vrem să ne gândim ce se întâmplă atunci când plouă sau e iarna. 
Dâljenii au dreptate
De ani de zile, dâljenii se plâng de starea drumului. Nu de puţine ori ei au descins şi pe la şedinţele consiliului local şi în audienţe la primărie, doar ca să-şi spună oful şi să afle un răspuns. De fiecare dată, răspunsul mult aşteptat n-a venit. Li s-a spus că nu sunt bani pentru asfalt şi rigole. Totuşi, primăria a trimis utilaje şi câte o maşină-două cu piatră pentru refacerea cât de cât a şoselei ce leagă cele două sate şi pe acestea de oraş.
De când cu ultimele ploi, supărarea dâljenilor e parcă şi mai mare. Pârâul Dâlja Mică a inundat serios în câteva locuri drumul şi a muşcat adânc din baza lui în câteva porţiuni. Aceste zone au devenit acum periculoase pentru circulaţie.
Mizeriile dâljenilor 
Marţi, 5 iulie,  am ajuns la Dâlja Mică, până spre ieşirea spre Dâlja Mare. Ce am găsit a fost suficient să le dăm dreptate oamenilor, cu un singur amendament: oameni buni, nu mai aruncaţi zdrenţe, pet-uri şi mizerii casnice peste tot, că, iată, când vine potopul ele se întorc împotriva voastră cu vârf şi îndesat! Nimeni nu-i de vină că unii dintre voi sunt certaţi cu etica şi bunul-simţ, aruncând mizerii pe unde apucă.
În ceea ce priveşte drumul, în două zone până la ieşirea din Dâlja Mică e mâncat de ape la baza lui, cum se vede şi în imaginile alăturate. Este posibil ca în acest mandat legislativ administraţia să ia măsuri în privinţa asfăltării şi rigolelor de scurgere, deşi, ce e drept, e o cheltuială destul de mare pentru comunitate.
Şi Apele Române n-ar strica să facă un proiect de sistematizare a pârâului şi de consolidare a malurilor (măcar a malului dinspre drum), pentru care să se găsească şi finanţare. Suntem convinşi că lucrarea costă ceva, dar e absolut utilă pentru dâljenii din aceste două sate, atâţia câţi sunt ei.
Câteva probleme 
Domnul Ienulesc, o persoană la vreo 30 de ani, de la nr. 2 din Dâlja Mică, a fost primul (şi ultimul!) om pe care l-am întâlnit marţi pe drum. În rest, totul pustiu, nici ţipenie de om, semn că lumea satului a ieşit la munca ogorului sau e plecată în străinătate.
L-am întrebat pe dâljean ce probleme are. Ne-a răspuns imediat cu foc: „Problema mea e a tuturor dâljenilor! Aţi văzut de unde aţi intrat, de la Jiu, încoace? Ăsta-i drumul! Aşa arată. Praf şi pulbere, ce mai… Îşi rup oamenii maşinile, iar când plouă pârâul ne inundă terenuri, drumul ăsta e jalnic! Nu mai vorbesc toamna, iarna, să veniţi atunci să vedeţi ce-i pe aici! Ce vreau? Să vină să asfalteze şi să ne facă şi nouă rigole de scurgere, că altfel vine apa pe drum şi n-au făcut nimic. Mai vreau să bage o firmă care să vină să amenajeze cât de cât pârâul ăsta. Am văzut că la ăia din Petrila s-a putut, prin Cimpa, Tirici, Jieţ… peste tot pe satele alea, la noi de ce nu se poate? (s-a putut, dar oamenii au fost nerecunoscători şi nu l-au mai votat pe Ilie Păducel, acela care a făcut aceste lucrări; deci, din punct de vedere politic nu ar avea acoperire asemenea lucrări – n.r.). Tata a întrebat pe cineva când filma anul trecut pe-aici: domnule, dar unde-i asfaltul, că figurează pe la voi pe la primărie că e drum asfaltat. Nu ştia ce să-i răspundă… Acum, când a plouat tare, mi-a făcut praf, acolo mai jos, o holdă, iar gheaţa a bătut pe acoperiş şi l-a stricat. Am zis că mă duc la Urbanism sau la domnul director Vişan, să vedem ce se poate face. Mă tot duc la primărie, dar mereu nu ne dau un răspuns clar, mereu nu vedem fapte, sau că cineva se interesează şi de noi mai serios. Îi cam plictisim… Vă mai spun încă ceva şi să le spuneţi: dacă nu fac albia pârâului şi fac doar drumul, îl fac degeaba, că apa o să spele asfaltul când va ploua tare şi e păcat de banii ăia”.
Interlocutorul nostru e om serios, cu gospodărie, are zece vaci, animale cât cuprinde, grădină lângă casă bine aranjată, ce mai, gospodar adevărat. Că astea sunt lucruri care se văd când stai în dreptul curţii unei case. Ceea ce ne-a spus pare să fie exact aşa, sperăm ca de data aceasta cineva să-i audă strigătul de durere făcut în numele zecilor de familii din comunitatea dâljeană.
Răspunsul primarului Iacob-Ridzi
Imediat ce am coborât de pe frumoasa Vale a Dâljei, i-am prezentat situaţia primarului Tiberiu Iacob-Ridzi. L-am rugat să dea un răspuns oamenilor.
„Da, cunosc situaţia şi să ştiţi că am dat ordin ca să se intervină pe albia pârâului, unde trebuie colectate deşeurile, crengile, trunchiurile de copaci şi frunzişul, care au făcut în mai multe locuri mici baraje naturale şi care la o furtună pot provoca din nou inundaţii. Despre porţiunile de care îmi ziceţi, unde apa a muşcat din baza drumului şi există riscul ca drumul să se surpe, voi trimite acolo o echipă tehnică să vedem ce se poate face. Probabil vom consolida cu gabioane ca să nu se rupă drumul, sau să nu se întâmple vreun accident. Ecologizarea albiei şi întărirea acelor porţiuni sunt măsuri pe care le vom lua repede. În ceea ce priveşte asfaltarea drumului şi acele rigole de scurgere, anul acesta, cu siguranţă, nu se va întâmpla acest lucru, pentru că nu avem prevăzuţi bani la buget. Dar cu siguranţă, la anul, vom avea încă de la începutul anului prevăzuţi bani la bugetul local pentru drumuri vicinale. Aici intră şi acest drum. Mai există varianta ca până la anul să cuprindem acest drum pe un proiect cu finanţare de la bugetul centralizat sau din alte surse. Asta ar fi varianta cea mai bună pentru noi. Dar şi dacă nu vom găsi finanţare din alte părţi, cu siguranţă vom face la anul şi acest drum. Încă din 2014 am spus că după 2016 vine şi rândul acestui drum, în condiţiile în care de-acum ne ocupăm de asfaltarea drumurilor din Colonie, aşa cum am promis”.
Acestea fiind zise,
să sperăm că până la anul dâljenii se vor descurca aşa cum pot. Bine ar fi ca natura să nu se mai dezlănţuie ca de Rusalii, astfel încât oamenii să nu mai tremure că se rupe drumul de tot sau că li se inundă pământurile sau curţile.
Valea Dâljei – galerie foto

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii