Undeva în jurul orei 13.00 a zilei de miercuri, 15 martie, Dănuț Buhăescu și-a luat rapid la revedere de la cei trei bărbați din biroul său și, împreună cu doamna manager public Florena Markuș și inspectorul Dănuț Mocanu de la compartimentul Mediu al Primăriei Uricani, s-a așezat în fața laptopului, pentru o videoconferință.
La fel ca el,
la această discuție online organizată de Ministerul Mediului și Apele Române, au participat și alți primari care au, în localitățile lor, mai multe cursuri de apă. Orașul Uricani are în jur de treizeci de cursuri de apă și primăria a purces deja la întabularea celor care îi aparțin.
„Le-am luat, a menționat Dănuț Buhăescu, ca să putem să le amenajăm, să le regularizăm. Asta, fiindcă, odată și odată, va veni momentul în care se vor da bani pentru asta!”.
În viziunea primarului,
banii vor prinde bine pentru regularizarea, conform unui proiect, a apelor și pentru întreținerea acestora. Primăria Uricani dispune, la o adică, de forța de muncă necesară, dar stă mai rău la capitolul utilaje. Or, cu banii care s-ar putea obține se pot procura și acestea.
„Lucru acesta ar putea fi un exemplu și pentru alte primării, a fost de părere Dănuț Buhăescu. Ne-am luat o responsabilitate, așa că trebuie să ne achităm de ea. În ce mă privește pot să afirm, fără să fie luată ca laudă, că sunt printre puținii primari care și-au asumat o asemenea responsabilitate”.
Finanțarea guvernamentală
este absolut necesară, nu s-a sfiit să afirme Dănuț Buhăescu. „Ce am peticit noi e prea puțin, am executat lucrări mici. Ne-am rugat de unul sau de altul să ne dea utilaje, dar, acolo unde au fost probleme mari, nu mai ai ce să faci”, a precizat primarul. Primăria Uricani are șoferi, are oameni, dar este nevoie de utilaje specifice desfășurării activităților de regularizare a apelor. „Nu ne permitem să cumpărăm astfel de utilaje și, dacă le-am avea, vă asigur că mai bine de jumătate din probleme ar dispărea!”, a pus punctul pe „i” primarul din Uricani.