Nu mai este deloc un secret că, de ani de zile, Dănuț Buhăescu este interesat de orice program prin care administrația publică locală poate să atragă fonduri naționale și europene pentru modernizarea orașului Uricani. Iar primarul localității, după cum este deja cunoscut, este campion în acest gen de demersuri.
Miercuri dimineață,
primarul Dănuț Buhăescu l-a primit pe domnul Cristian Stanciu, expert regional optimizare la Finacon. Firmă bucureșteană care se ocupă cu sprijinirea administrațiilor publice locale și a consiliilor județene, în vederea amenajării de parcuri fotovoltaice în cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare (POIM). Firma activează de șaisprezece ani, iar acum are deja implementate patru sute de proiecte în întreaga țară. Primarul și-a dat seama de la început că discută cu cineva pregătit în domeniu, asta fiindcă tânărul expert de la Finacon nu este primul consilier de specialitate cu care a dezvoltat această problemă.
Pentru ca administrația
publică locală să intre în program trebuie să aibă pregătit, în cel mai scurt timp, Programul de Îmbunătățire a Eficienței Energetice (PIEE) cu măsuri pe termen scurt și pe o perioadă de la trei la șase ani. Acesta, conform Legii nr.121/2014, este necesar în cazul localităților cu o populație mai mare de cinci mii de locuitori. Trebuie să existe și spațiul necesar amplasării parcului fotovoltaic. În cazul orașului Uricani ar fi nevoie, după cum a estimat reprezentantul Finacom, unul de 3MW, cu posibilitatea de dimensionare mai mare cu 30 la sută.
După ce primăria
îi va pune la dispoziția firmei documentele necesare, aceasta va întocmi studiul de specialitate care va sta la baza cererii de finanțare. “Important este să acoperim costurile energetice de acum, a menționat Cristian Stanciu, ulterior parcul se poate extinde”. Dănuț Buhăescu le-a cerut subordonaților săi, chiar atunci, în timpul discuției, să adune datele necesare. În privința sumei de bani pe care ar trebui s-o achite instituția condusă de el, Dănuț Buhăescu a aflat că ofertele îi vor fi puse la dispoziție de către colegii consilierului cu care s-a întreținut mai bine de două ceasuri și ceva.