Uricani / Tânăr de acțiune

Uricani / Tânăr de acțiune

Timp de citire: 2 minute

S-a mișcat repede băiatul! Acum o săptămână era la primarul Dănuț Buhăescu, de la care primise lămuriri pentru ceea ce voia el să facă și, acum, alaltăieri, l-am întâlnit din nou din nou la Primăria Uricani.

 

Andrei Miron este

tânărul care, împreună cu soția sa, venise la primar, ca să vadă ce acte îi trebuie pentru a-și „trage” gaz la casa pe care o cumpărase de curând în cartierul Sterminos. Dănuț Buhăescu le-a spus ce pași trebuie să facă, iar după ce ei au ieșit din biroul lui a zis că, da, uite niște tineri care știu ce vor de la viață. E mai mare dragul să-i ajuți pe unii ca ei! Acum cred că vă dați seama cât de mirat am fost, în sens admirativ, când am aflat cât de rapid a fost băiatul acesta.

 

Chiar în săptămâna

în care fusese la Dănuț Buhăescu a ajuns și la Del-Gaz. A depus documentele cerute și, acum, luni, au venit lucrători care au măsurat, au văzut care-i treaba, de unde trebuie racordată rețeaua de gaz și i-au făcut un calcul estimativ. E adevărat, extinderea de 120 de metri costă o grămadă de bani, tinerii soți se așteptau la asta, dar ei consideră că e un efort financiar care trebuie făcut, ca să nu mai aștepte până cine știe când lucrarea ar urma să se efectueze gratuit. Până în iulie-august va fi totul gata, i-au asigurat cei de la Del-gaz. O parte din sumă se poate recupera numai dacă, pe parcurs, vor mai fi vecini care vor vrea să-și ducă țeava de gaz la casele lor.

 

Ceea ce-l adusese

din nou la primărie  era legat de  deșeurile inerte lăsate de fostul proprietar al casei pe care o cumpărase. Andrei Miron a zis că era dispus să plătească pentru acest serviciu. Viceprimarul Corneliu Braia i-a ascultat păsul și, chiar atunci, pe loc, l-a pus să scrie o cerere în acest sens. „O să ajungă acolo o rabă și un utilaj, ca să ia pământul acela”, l-a asigurat el pe tânăr.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii