Alaltăieri dimineaţa, în biroul primarului Dănuţ Buhăescu a avut loc o discuţie, în urma căreia edilul şef l-a chemat urgent pe un subordonat al său şi i-a dat ordin să verifice spusele auzite de la cineva cu care vorbise cu foarte puţin timp înainte.
Acest cineva
era un domn în vârstă, pensionar, care, ca mai toţi în situaţia dumnealui, vede, bagă de seamă şi reţine mai tot ce se întâmplă în oraş. Ceea ce nu-i rău. Omul venise la primărie, ca să rezolve o chestiune legată de plata gunoiului menajer. Nu ca să se certe cu Dănuţ Buhăescu pentru nivelul taxei. Ştia că, în niciun caz, nu primarul o stabilise. E 9,50 lei pe lună, atât să fie, şi-a zis şi respectivul pensionar. La el era vorba de altceva.
Peste puţin timp,
el urmează să plece din oraş. Pentru vreo trei luni, dacă am reţinut bine. Omul vrea să fie scutit pe taxa de gunoi în perioada în care este plecat. Perfect. Şi asta este legal. Se face o cerere şi gata. Numai că dumnealui ar fi vrut să plătească acum pentru tot anul, iar, după aceea, banii achitaţi pentru lunile în care este plecat să-i fie restituiţi. Sau, mă rog, să fie avuţi în vedere la dările locale viitoare. Dănuţ Buhăescu şi-a dat seama de ce omul doreşte asta. Uricănenii care achită, până la 31 martie, taxa de gunoi pentru întregul an beneficiază de o reducere de zece la sută. Exact ca la plata taxelor şi impozitelor locale. Din păcate, i-a explicat primarul, nu se poate face asta. În cerere trebuie menţionat intervalul de timp în care solicitantul lipseşte de la domiciliu, iar la întoarcere acesta trebuie neapărat să înştiinţeze serviciul de resort din cadrul primăriei. Vârstnicul l-a ascultat şi a înţeles.
Dar nu a plecat imediat
din birou. I-a relatat încă ceva primarului. Ceva ce-l frământă de la mijlocul anului trecut. Problema se referă la gunoaiele şi obiectele de gospodărie aruncate în două zone ale Uricaniului. Pensionarul era bine informat. S-a văzut asta când i-a spus primarului chiar şi tipul de autovehicul din care se descărcaseră mizeriile. Dănuţ Buhăescu i-a mulţumit şi, după plecarea bătrânului, l-a chemat pe un tânăr subordonat al său şi i-a dat ordin să verifice totul în amănunt. Am înţeles, a spus scurt acesta şi a ieşit. În ce mă priveşte pariez că problema sesizată va fi lămurită.
de Gheorghe OLTEANU