Uricani / Începutul unei zile de muncă a lui Dănuț Buhăescu

Uricani / Începutul unei zile de muncă a lui Dănuț Buhăescu

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 2 minute

Nu știu cum s-a făcut, dar, alaltăieri, la unsprezece și cinci, am ajuns la ușa Primăriei Uricani odată cu Dănuț Buhăescu. Nici să ne fi vorbit nu se întâmpla asta. Ca să nu se înțeleagă altceva, reamintesc că, miercurea, angajații primăriei încep serviciul la ora 10.00.

 

În fiecare zi,

când pleacă de acasă, Dănuț Buhăescu face un tur prin oraș. Miercuri, început cu un popas la Liceul Tehnologic „Retezatul”, imobil la care au loc lucrări de reparații generale, atât la interior, cât și la exterior. S-a oprit, mai apoi, în zona vilelor de pe Bulevardul Muncii. Aici se pregătesc gropile în care vor fi plantați în jur de două sute de arbori și arbuști ornamentali. Același lucru se va face și pe Aleea Barzilor, fiindcă aici au fost aduse cantități mari de pământ vegetal „cu care vrem să zonele verzi care erau cam obosite”, spune primarul. Pe lângă pomii și arbuștii ornamentali aici vor apărea zone verzi. „Sper că vom reuși”, zice încrezător edilul șef.

 

După ce am intrat

în primărie Dănuț Buhăescu nu s-a dus glonț în biroul său, așa cum era de așteptat. S-a oprit să vadă cum acționează muncitorii care au ajuns la etajul întâi al clădirii cu lucrările de modernizare și izolare termică. La acea oră erau dispuse două echipe în frontul de lucru din încăperile de la acest etaj. Una de la SC Petra Pam care efectuează registrul de pardoseală (instalația care asigură încălzirea din pardoseală) și o alta de electricieni de la SC Mara Electric Lupeni. Primarul s-a uitat atent și ochiu-i vigilent a descoperit o spărtură al cărei rost nu prea l-a înțeles.

 

Șeful de echipă

al electricienilor i-a explicat că a trebuit s-o facă, pentru nu mai știu ce, dar că o va rezolva. După asta, Dănuț Buhăescu s-a strecurat printre rafturile și mobilierul scos pe hol și a ajuns la el în birou. În care au început să intre fie funcționari ai primăriei, fie persoane care îl așteptaseră. Dar punctul culminat al acelei zile, aveam să aflu, a fost pregătirea a ceea ce trebuia să le spună și să le prezinte unor oficiali veniți în Valea Jiului din mai multe țări, pentru a cunoaște, la fața locului, problemele și sprijinul care trebuie acordat localităților de aici în programul de tranziție justă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii