Eram de față când, în urmă cu două-trei luni, în biroul lui Dănuț Buhăescu intrau două persoane. Soț și soție. Primarul din Uricani îi cunoștea bine, fiindcă respectivii formează o familie respectată de comunitate.
Domnul Gheorghe
Grigorie și soția sa Floarea i-au făcut cunoscut primarului că s-au adunat la socoteală cincizeci de ani de când sunt împreună. Au adus acte doveditoare în acest sens. Rugămintea lor de atunci a fost ca Dănuț Buhăescu să procedeze exact cum a făcut și cu alții ajunși în situația lor. Să fie luați în considerare, pentru a intra în posesia diplomei și a sumei de bani corespunzătoare acordate soților care au conviețuit, împreună, o jumătate de secol.
Dănuț Buhăescu s-a
ținut de cuvânt și a inițiat proiectul de hotărâre care să-i legalizeze demersul. Odată acesta aprobat de către consiliul local, a putut să-i cheme la el pe cei doi uricăneni venerabili. Asta s-a petrecut în cursul zilei de vineri, 6 martie. Vizibil emoționați, cei doi soți au primit felicitările primarului Dănuț Buhăescu. Doamna Floarea l-a lăsat pe bărbatul ei să ia diploma, iar ea, ca să fie sigură că ce-i în mână nu-i minciună și uitându-se tandru la bărbatul ei, a pus mâna pe plicul cu bani.
„La mulți ani cu sănătate – le-a urat Dănuț Buhăescu – și să ne revedem aici peste alți douăzeci și cinci de ani!”.