Greu a fost, ieri, ca să dau de primarul Dănuţ Buhăescu. Am stat cât am stat în biroul vicelui, dar, până la urmă, m-am dus eu unde mi se spusese că-l voi găsi.
Primarul se afla
în apropierea podului de peste Jiu, lângă locul pe care, astăzi, va fi amplasată scena. Aceasta va fi montată cu spatele la ceasul din rondul cu flori amplasat la mijlocul drumului. Dănuţ Buhăescu a venit personal aici, ca să se asigure că tonetele şi mesele comercianţilor vor fi puse unde trebuie şi că toată lumea va avea de unde să ia curent electric. La ora paisprezece era programată întâlnirea cu jandarmii, poliţia, poliţia locală şi persoanele însărcinate cu desfăşurarea spectacolelor din zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, pentru a se stabili exact sarcinile fiecărei structuri.
De pe al doilea set
de afişe în care sunt făcute cunoscute numele interpreţilor şi ale trupelor care vor urca pe scenă lipseşte cel al cântăreţului de muzică populară Cristian Pomohaci. Iniţial, am aflat de la primarul Dănuţ Buhăescu, prezenţa lui la Uricani era aşteptată la zilele oraşului din anul trecut, fiindcă fuseseră multe solicitări în acest sens. Numai că atunci nu s-a mai putut, fiindcă ziua în care ar fi trebuit să cânte coincidea cu prezenţa pe atunci a preotului-cântăreţ la un alt eveniment similar. Anul acesta, însă, se pare că Pomohaci nu se mai bucură de aceeaşi simpatie în rândul uricănenilor.
Odată difuzate afişele
pe reţeaua de socializare, au şi apărut comentariile rău-voitoare la adresa acestuia. Este posibil să fi existat şi reproşuri verbale adresate direct primarului, însă un lucru este clar. Dănuţ Buhăescu s-a consultat cu colaboratorii lui şi s-a hotărât că prezenţa la Uricani a lui Cristian Pomohaci nu este deloc oportună. După care, vinerea trecută, însuşi primarul a luat legătura cu doamna care-l reprezintă pe cântăreţ şi i-a relatat cum stă treaba. „Dumneaei nu s-a supărat, a înţeles şi şi-a exprimat părerea că poate vom mai colabora”. În plus, mi-a mai mărturisit Dănuţ Buhăescu, el însuşi nu ar fi vrut ca prezenţa lui Cristian Pomohaci în spectacol să fie speculată de adversarii săi politici.