Nu greșesc deloc dacă spun că Primăria Uricani este de multă vreme în partea de sus a clasamentului administrațiilor publice locale în ceea ce privește accesarea de fonduri europene. Fapt datorat, indiscutabil, lui Dănuț Buhăescu și echipei sale din biroul pe a cărui ușă scrie simplu „Proiecte Europene”.
Despre
Membrii echipei, împreună cu care gândește, scrie și transpune în practică proiecte ale căror beneficiari sunt locuitorii orașului, primarul Dănuț Buhăescu vorbește întotdeauna cu mândrie și îi numește „colegii mei”. De aceea, m-am gândit că numele lor ar trebui cunoscute și de cei din afara pereților biroului în care își desfășoară, zi de zi, activitatea. Ei sunt, așadar, Florena Markuș, Simona Pătrășcoiu, Oana-Maria Dobîrcean, Maxer Ana-Maria și Iacobescu-Dinea Cristian.
Am intrat
În biroul lor săptămâna trecută, după ce, cu o săptămână înainte, fusesem de față la întâlnirea cu reprezentanții a două asociații de locatari de pe Muncii, bulevard prins într-un proiect de modernizare de neimaginat, gândit de Dănuț Buhăescu. Chestia este că primarul nu a avut în vedere doar transformarea bulevardului într-o arteră pietonală, ci și punerea la punct a blocurilor de locuințe care încadrează Bulevardul Muncii. Lucrări efectuate cu bani europeni pentru care locatarii nu scot din buzunar nici cinci bani.
Am aflat
Așadar, că oamenii au percutat la fix și au adus la primărie tabelele cu acordul proprietarilor privind lucrările și, ca atare, s-a putut trece la faza următoare. Aceea de verificare a celor nouă proiecte de către Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului. Odată trecute prin verificări, a fost posibilă, apoi, lansarea proiectelor în aplicația MySMIS, ceea ce înseamnă, de fapt, pasul principal în vederea obținerii finanțării europene.









