Uricănenii au rămas plăcut impresionați de faptul că, încă de anul trecut, au văzut cum, unul după altul, locurile de joacă din cartierele orașului devin din ce în ce mai atractive pentru copiii lor.
Noutatea este
că acțiunea de modernizare a locurilor de joacă pentru copii va continua. De la Dănuț Buhăescu am aflat că este în pregătire montarea unui complex de joacă în parcul de lângă poștă. Numindu-l complex, primarul a vrut să accentueze faptul că acesta va fi mult mai mare și cu multiple forme de agrement și de protecție pentru cei mici, în comparație locul de joacă existent acum. „Facem asta având în vedere numărul mare de copii pe care-i are Uricaniul, dar și din considerentul că, în decembrie 2019, la construirea bugetului pe acest an am prevăzut banii pentru așa ceva. Așadar, îi vine rândul și acestui proiect să fie materializat”, a precizat primarul Dănuț Buhăescu.
Tot în perioada
următoare, Primăria Uricani va purcede la modernizarea locului de joacă pentru copii de pe Aleea Teilor (în spatele blocurilor 24-25) și a celui de lângă blocul 36 de pe Aleea Progresului. Nu greșesc dacă menționez că, din punctul de vedere al amenajării spațiilor de joacă destinate copiilor, orașul Uricani s-ar afla pe un loc fruntaș în eventualitatea întocmirii unui astfel de clasament. Și nu ar fi deloc o greșeală, fiindcă, în centrul și în vestul Văii Jiului, doar Lupeniul și Uricaniul pot fi luate în calcul din acest punct de vedere.