• Astfel, se vor rezolva baza sportivă și dotarea celor 55 de laboratoare
În ultimii ani, rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, a vorbit în repetate rânduri de implementarea unor proiecte mai mari sau mai mici de instituția de învățământ superior de pe Dealul Institutului.
Pot deveni realitate
Dar cu toate acestea, ca acum, în 2021, parcă n-a fost niciodată, chestiunile legate de implementarea unor proiecte care vizează reabilitarea corpurilor de clădiri ce aparțin universității și în care studenții și cadrele didactice își desfășoară activitatea putând deveni concrete și realizate pe bani europeni mulți. Aici intră și zecile de laboratoare unde studenții universității desfășoară cursurile practice, punând în evidență cunoștințele acumulate și perfecționându-se. Vorbim de trei proiecte care, însumate, vor atrage investiții de reabilitare și dotare de multe milioane de euro, proiecte care vor schimba în bine infrastructura acestei prestigioase universități de stat hunedorene.
Proiect european de 3 milioane de euro
Unul dintre aceste proiecte de care vorbim se încadrează în Programul Operațional Regional (POR) și are o valoare de 3 milioane de euro. El va rezolva reabilitarea corpului nou, acolo unde există mai multe amfiteatre și laboratoare. Un corp de clădire de învățământ, unde se ajunge foarte facil deoarece se află, cum s-ar spune chiar în oraș, fără ca studenții și cadrele didactice să trebuiască să mai urce Dealul Institutului până sus. Pe de altă parte, vorbim și de o clădire mare, spațioasă, care, odată reabilitată, va aduce confort la cursuri, mai cu seamă în anotimpul rece, în ultimii ani răcoarea din săli și amfiteatre fiind o adevărată problemă, chiar dacă conducerea universității a făcut mari eforturi pentru ceea ce înseamnă încălzire. Pe de altă parte, tot prin acest proiect, vor fi dotate și cele 55 de laboratoare, ceea ce nu-i puțin lucru, din contră! Dar să vedem mai exact ce ne-a spus rectorul Radu Sorin legat de acest mare proiect implementat la Universitatea din Petroșani cu bani europeni:
„Avem câștigate mai multe proiecte. În primul rând, vorbesc despre proiectul câștigat pe Programul Operațional Regional, unde finanțarea obținută este de 3 milioane euro. Din această sumă, 500.000 euro sunt pentru reabilitarea corpului C, respectiv corpul de clădire de pe partea stângă (cum se urcă pe strada Institutului) sau corpul nou cum îi mai spun alți foști absolvenți de-ai noștri. Acest corp de clădire C va intra în reabilitare energetică. Intră în reabilitare tot ceea ce înseamnă acoperiș, etanșeitate, ferestre, uși, izolare termică. Pe acoperiș vor exista panouri solare. Reabilitarea la această clădire va însemna și creșterea unor utilități, iar aici, ca un exemplu vă pot spune de instalarea la interiorul clădirii a unui lift ce va deservi persoanele cu handicap. Această clădire o vom pregăti să fie la toate standardele care se impun acum în Uniunea Europeană.
Cealaltă sumă, vorbesc de cele 2,5 milioane euro, va fi folosită pentru dotarea a 55 de laboratoare cu aparatură modernă, cu software-uri noi și performante.
Deja s-a realizat proiectul pentru reabilitarea corpului de învățământ C. Urmează într-o lună-două începerea licitației pentru executarea lucrărilor și, în paralel, începem licitațiile pe SEAP pentru aparatura care a fost prevăzută în acest proiect de 3 milioane euro”.
Două proiecte europene derulate prin CNI – au trecut de faza de evaluare
Alte două proiecte vizează refacerea bazei sportive din cadrul campusului universitar(arena sportivă, o nouă sală de sport și un viitor spațiu de cazare a sportivilor), precum și reabilitarea celorlalte trei corpuri de clădiri deținute de Universitatea din Petroșani, respectiv corpurile A, B și D.
„Am mai făcut alte două proiecte, pe care le-am adresat Companiei Naționale de Investiții (CNI).
Unul dintre proiecte prevede reabilitarea unor spații de învățământ. Firește, deoarece avem proiect pentru reabilitarea corpului C, de care v-am vorbit, am scos din ecuație acest corp și au rămas în discuție corpurile A, B și D. Acest proiect a trecut de o primă etapă, aceea de evaluare, iar acum ne aflăm cu el în etapa a II-a.
La fel, avem un al doilea proiect depus la CNI destinat bazei sportive. Cu ajutorul CNI vrem să o renovăm total. Pe deasupra, vrem să construim o nouă sală de sport și chiar un motel cu 80 de locuri de cazare pentru echipele care vin să joace sau pentru echipele care doresc să vină să facă cantonamente și antrenamente în zona noastră, fie că sunt echipe studențești, fie că sunt alt gen de echipe, din diverse sporturi de echipă nu doar rugby. Și acest proiect a trecut de o primă etapă și sperăm ca odată cu atragerea de fonduri europene să avansăm cu el și să primim finanțare, cum a primit de exemplu Stadionul Jiul. Este același regim de finanțare pentru acest proiect, ca la Jiul. De aceea sperăm că vom înainta cu acest proiect, astfel încât baza noastră sportivă și tot ce va fi în jurul ei să fie la toate standardele moderne europene, așa cum merită de fapt universitatea noastră, una europeană, printre cele zece universități europene ale acestei țări în acest moment, lucru ce ne onorează și care impune și implementarea unor astfel de proiecte”, ne-a declarat rectorul universității, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu.
Universitatea din Petroșani – brandul învățământului de stat hunedorean
În funcție de ce se va mai întâmpla nou cu aceste proiecte, vom reveni, ținând cont de importanța acestora pentru universitatea petroșeneană, pentru învățământul superior hunedorean, este normal să ne intereseze pe toți aceste aspecte. În fond, mii de studenți din județ și din județele limitrofe învață aici (dar și mulți studenți basarabeni). Vorbim de un adevărat „brand al învățământului hunedorean”, o instituție de învățământ superior de stat, care în acest moment este printre cele zece universități europene românești, iar lucrul acesta îl spune UE și nu l-am inventat noi!
De aceea, credem că punctul de plecare când se discută de învățământul hunedorean, locul unde se instruiesc și se perfecționează viitorii specialiști în mai multe domenii de activitate, trebuie să fie Universitatea din Petroșani.