Suntem deja în plin an universitar. Astăzi vom prezenta activităţile şi acţiunile aflate în curs de derulare la Universitatea din Petroşani şi de câteva probleme organizatorice.
De la rectorul Sorin Radu am aflat că în această perioadă există o gamă foarte mare şi diversificată de activităţi, unde sunt implicaţi studenţii universităţii precum şi cadrele didactice. De asemenea, prof.univ.dr.ing. Sorin Radu ne-a vorbit şi despre bursele studenţilor. Joi Senatul va aproba propunerile făcute de conducerea executivă a instituţiei. Dar să le luăm pe rând.
Burse
Legat de bursele studenţilor, rectorul Universităţii din Petroşani a declarat marţi, pentru ZVJ, următoarele: „Suntem în plin an universitar, şi faţă de anii anteriori vedem o preocupare mai mare a marii majorităţi a studenţilor pentru activităţile didactice, atât la cursuri şi seminarii, cât şi laboratoare, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure pe toţi. În funcţie de banii primiţi de la minister am aprobat cuantumul burselor pentru studenţi, fapt ce urmează să-l prezentăm în şedinţa de Senat de joi. Vom acorda în jur de 150 de burse sociale pe lună, a câte 580 lei la fiecare student beneficiar. Vom acorda patru burse de performanţă pe lună, de 1.200 lei pe lună, aici încadrându-se patru studenţi de media zece şi care, pe lângă activitatea aceasta de student, au participat şi au diplome de la sesiuni sau simpozioane ştiinţifice studenţeşti. De asemenea, vom acorda burse de merit. Acum se fac calculele în funcţie de fondul de bani pe care-l avem la dispoziţie. Noi avem cam 400.000 lei pe lună pentru bursele de merit, iar în total pentru toate bursele circa 480.000 lei. Vom mai acorda burse de performanţă sportivă studenţilor care fac sport de performanţă în cadrul Clubului Ştiinţa, mă refer aici la rugby, taekwondo şi schi. În fine, dar nu în ultimul rând, mai acordăm burse doctorale. Joi vom cunoaşte exact numărul total al burselor acordate şi vom reveni eventual cu acest subiect. Trebuie să adaug aici că în prezent avem circa 3.300 de studenţi, iar dintre aceştia o zecime sunt studenţi basarabeni”.
Acţiuni interesante
În continuare, rectorul petroşenean a trecut în revistă, pe scurt, câteva dintre activităţile acestei luni. Relaţia dintre universitate, studenţi, cadre universitare şi potenţialii angajatori este, din câte am înţeles, prioritatea acestei perioade: „Căutăm să participăm la acţiunile studenţeşti din ţară, unde deja am şi câştigat premiul I la un simpozion studenţesc desfăşurat la Oradea, studenţii noştri, coordonaţi de doamna conferenţiar Angela Egri şi de doamna şef lucrări Vali Sîrb, descurcându-se remarcabil. De asemenea, participăm în această lună la diverse conferinţe, iar studenţii noştri beneficiază de excursii de studii atât la carierele din Gorj, cât şi la alte obiective de interes din judeţul nostru şi din afara lui. Permanentizăm totodată întâlnirile cu angajatorii, în aşa fel încât aceştia să aibă discuţii cu studenţii şi cadrele didactice, pe de-o parte gândindu-se toată lumea ca pe viitor studenţii noştri să fie angajabili, iar pe de altă parte pentru a ne replia şi noi programele analitice, în aşa fel încât să corespundă cerinţelor angajatorilor. Sunt multe activităţi de subliniat, dar mă opresc deocamdată aici. Oricum şi din acest punct de vedere considerăm că nivelul a crescut foarte mult în ultimii ani, pe de-o parte, dar şi preocuparea studenţilor, pe de altă parte. Este foarte importantă această colaborare cu posibilii angajatori ai studenţilor noştri şi de aceea ne concentrăm intens pe acest lucru”.
Tot de la interlocutorul nostru am mai aflat că studenţii din cadrul Universităţii din Petroşani se află în aceste zile în etapa de pregătire a unor manifestări culturale în colaborare cu Casa de Cultură a Studenţilor Petroşani. Iar aici ne referim în primul rând la tradiţionalul Bal al Bobocilor, precum şi la o manifestare impresionantă dedicată Centenarului României, pusă la cale de studenţii basarabeni. În fine, pe agendă mai există şi câteva manifestări ce cuprind inclusiv activităţi sportive, precum şi activităţi legate de Ziua Naţională, inclusiv cu participare directă a unor studenţi la activităţile desfăşurate la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie.
Căldură pe gaz în toate corpurile universităţii
L-am întrebat pe rectorul Radu Sorin ce se va întâmpla cu căldura în această iarnă, ţinând cont că serviciul de termoficare de la Petroşani se cam duce spre minus infinit, chiar dacă Valea stă pe munţi de cărbune, iar termocentrala Paroşeni este cea mai modernă din ţară, inclusiv pe standardele legate de protejarea mediului.
„Dorim ca să creăm în continuare, pe măsura posibilităţilor, cât mai bune condiţii pentru desfăşurarea activităţilor didactice. Imediat ce vremea se răceşte, vom da drumul la încălzire în spaţiile de învăţământ. Din moment ce anul acesta termoficarea centralizată nu mai funcţionează, din ce se vede şi se aude şansele fiind foarte mici să mai avem aşa ceva la Petroşani, cel puţin în acest sezon de iarnă, avem şansa pe care ne-am creat-o, anume, să pornim instalaţiile de căldură pe fiecare corp de învăţământ în parte. Când spun asta mă refer la faptul că acum la universitatea noastră fiecare corp de clădire are montată câte o centrală pe gaz şi instalaţie funcţională de încălzire proprie, astfel încât să nu mai fie probleme cu căldura. Probabil că această încălzire pe gaz ne va costa puţin mai mult decât încălzirea termică, dar nu avem ce să facem, cursurile şi activităţile zilnice nu se pot desfăşura în frig”, a menţionat profesorul Radu Sorin.
Corneliu BRAN