În cadrul Centrului de Învățământ de la Deva, Universitatea din Petroșani are în vederea înființarea a unei noi specializări – Administrație Publică, învățământ de zi, începând cu anul universitar 2019-2020.
Reprezentanți ai Universității din Petroșani și ai ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) s-au întâlnit joi, 7 martie 2019, cu primarul municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea, pentru a discuta deschiderea municipalității pentru acest program de studii, având în vedere că administrația locală este prima beneficiară de viitori absolvenților de Administrație Publică.
Noul program de studiu urmărește pregătirea absolvenților capabili să asigure o cât mai bună corelare a problemelor administrative cu cele ale comunităților locale și să-și formeze competențe variate în domeniul administrației publice.
În prezent, la Deva funcționează filiale și centre de învățământ ale mai multor instituții de învățământ superior din România – Academia de Studii Economice din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Universitatea din Petroșani, al cărui centru de învățământ funcționează de 17 ani în reședința județului.