Unirea, altfel

Unirea, altfel

Timp de citire: 2 minute

Fabula Unirii

Racul, observând odată,
Că și crabu-i crustaceu,
I-a venit ideea-ndată
Să-l invite la dineu,
Pentru a-l face să-nțeleagă,
Evident la un pahar,
Că pe amândoi îi leagă
Un destin comun și clar.
Mai pe scurt, gândise racul,
„Ca doi brazi într-o tulpină”
Pot să-nfrunte lesne veacul
Prin unirea lor deplină.
Dar mai mult, râul și marea,
Unde ei trăiesc, normal,
Prin unire-or umple zarea
Cu un stat fenomenal.
Crabul, ascultând firește
Planul simplu și măreț,
Ciocnind un pahar frățește
I-a spus racului isteț:

– Bine, facem noi unire,
C-am fi rude amândoi,
Doar că mergem în neștire
Eu-nainte, tu-napoi!
(Lică Pavel – București)

Imnul guvernanţilor
Trăiască ţara, tricolorul!
Ca să furăm noi mult şi bine,
Trăiască-n veci de veci poporul,
S-avem mereu şi de la cine!…
(Gheorghe Bâlici – Chișinău)

„Unitate naţională”
Români fiind, cu-acelaşi ţel
(Cum toată lumea ne cunoaşte)
Gândim la fel, simţim la fel…
Dar ne unim din An în Paşte.
(Nicolae Bunduri – Brașov)

Cele două uniri și protestele din timpul iernii
Mereu cu frigul s-au acomodat
Și n-au vrut să se lase păcăliți,
Așa istoria a demonstrat
Că iarna sunt românii mai uniți!
(Marius Coge – Craiova)
Paseism mioritic
Este bulversat poporul
Când speranţe nu mai are
Şi îşi vede viitorul
În oglinzi retrovizoare!
(Gheorghe Constantinescu – Brașov)

Vlad Ţepeş
Voievodul nu învie
Şi îl înţeleg deplin
Că la-ntreaga Românie
Unu singur e puţin.

Invocaţie
Popor român mult talentat,
Ai merita o altă soartă,
De vreme ce ai transformat
Chiar şi corupţia în artă!
(George Corbu – București)

Ziua Unirii
Prin al istoriei tumult,
Azi una suntem, frați cu frați,
Și ne unim mereu mai mult,
Dar suntem tot mai…dezbinați…
(Eugen Ilișiu – Deva)

24 Ianuarie 2018 – posibil moment zero
(Simona Halep – calificată la Melbourne)
Să îi uităm pe-aceia ce-s puși pe învrăjbit,
Să fim semeți și mândri în lumea bună, vasta,
Căci un român puternic demult nu ne-a unit
Cum ne-a unit Simona în dimineața asta!
(Petru-Ioan Gârda –
Cluj-Napoca)

Protestatari în Piață
Au schimbat, în contra firii,
Pe întreg cuprinsul țării,
Vechea Horă a Unirii
Cu o sârbă-a dezbinării!
(Ion Moraru – Galați)

De Ziua Unirii, nu se lucrează
Românul, azi, încinge cheful
Cu bere, ţuică, fripturică…
Şi n-are teamă dacă şeful
Îl prinde cu… UNIREA MICĂ…
(Stelică Romaniuc – Ploiești)

Patriotică
Gândește-te că ești român
Și că trăiești în libertate,
Că ești aici pe veci stăpân,
Al unei ţări întregi furate!

Românii
Legați la cap și făr’ de vină,
Ei chiar și-atunci când sunt lăsați
Cu cheia libertății-n mână,
Rămân mereu niște-ncuiați.

România anapoda
Pe-aceste plaiuri din vechime,
Absurdul dă prilej mirării,
Că nu supușii-s la ‘nălțime,
Ci, dimpotrivă, talpa țării.

Legat de glie
Străin în țara mea natală,
Pe viață, slugă eu rămân,
Sub marea cizmă bicefală
A Parlamentului Român.
(Gheorghe Șchiop – Porumbacu de Jos)

Un prim pas pentru Unire
Patriot fiind din fire,
Nu pot sta cuminte-n bancă
Și-am decis, pentru Unire,
Să mă-nsor c-o moldoveancă!
(Ioan Toderașcu – Costești, Vaslui)

de Petronela VALI SLAVU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii