Sunt şoferi riguroşi, care respectă legea întocmai, şi nu se suie la volanul maşinii dacă nu au RCA ori rovignetă. Alţii dau mai puţină importanţă, şi se surprind şi pe ei că au uitat să îşi reînnoiască poliţele de asigurare obligatorie, dar sunt şi unii care încalcă legea cu bună intenţie, şi sunt prea puţin impresionaţi de lege.
De exemplu, ieri, 6 martie, în jurul orei 10:05, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Crișcior au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe DN 76, pe raza comunei Luncoiu de Jos, fără a poseda permis de conducere.
În jurul orei 12:10, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Deva, care conducea, pe bulevardul Dacia, din Hunedoara, un autoturism ce avea montate numere de circulație provizorii, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit că autoturismul a fost radiat din circulație de către autoritățile germane. Tot ieri, în jurul orei 20:40, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Hunedoara, care conducea un autoturism pe strada Eroilor fără a poseda permis de conducere.









