Cataloage Confort Media
Și la noi sunt orașe care-și sărbătoresc cu mult fast și prin procesiuni diferite patronii spirituali. Numai că ceea ce mi-a fost dat să văd în localitatea italiană Viterbo nu cred că voi mai întâlni vreodată.
Viterbo se află
cam la patruzeci de kilometri sud de Orvieto și aproape nouăzeci de Roma. Drumul l-am făcut pe șoseaua națională care șerpuiește printre dealuri acoperite de viță de vie. Am intrat prin impozanta în cetate, orașul vechi, prin poarta cea mare, după care am luat-o pe o străduță. La capătul ei am zărit un autoturism cu însemnele poliției și multă lume. Am crezut că-i rost de bătaie, dar, apropiindu-mă de piața în care străduța dădea, mi-am dat seama că e vorba de cu totul altceva. Un mare grup de bărbați în costum național, oficialități purtând tricolorul italian, medici, asistenți medicali și alții pe care nu i-am dibuit ce ar putea fi se pregăteau pentru începerea defilării în cea mai importantă zi, 3 septembrie, a localității, în care este sărbătorită Santa Rosa, patroana orașului.
Mulțime de oameni
venise să asiste la eveniment. Lumea era înșirată de-o parte și de alta a străzii, și, din câte mi-am dat seama, venise cu mult timp înainte. Fanfara a dat semnalul de plecare, iar grupul imens s-a pus în mișcare. Am filmat momentul și am să-l pun pe Face Book. Un polițist amabil i-a explicat fiicei mele cum se ajunge la statuia Sfintei Rosa, așa că am pornit într-acolo. Am mers cam un kilometru, urcând pe o altă străduță, și, la capătul ei, am rămas cu răsuflarea tăiată. Nu mi-a venit să cred. Da, acolo era statuia sfintei, numai că ea se afla montată pe o construcție complicată, înaltă de treizeci de metri și grea de 5.100 kg, iluminată cu mii de beculețe, ce mai, un ansamblu impozant căruia italienii îi zic Macchina di Santa Rosa.
De circa patru sute
de ani de când datează ceremonia, mașina Sfintei Rosa, îi zic și eu tot așa, este purtată, începând cu ora 21.00, pe o distanță de un kilometru, de către o sută de bărbați. Nu am apucat să văd pe viu mișcarea, dar am căutat-o și am găsit-o pe YouTube. Am distribuit filmulețele, așa că cine vrea să le vadă le are pe pagina mea. Numai că, înainte de asta, am văzut, în vitrina unul atelier fotografic, câteva imagini. E ceva impresionant, într-adevăr. Nu mi-a venit să cred că o sută de bărbați pot ridica construcția asta impozantă. Totul se face cu mișcări precise, la comandă și fiecare dintre bărbați știe ce are de făcut și unde trebuie să se așeze.
Transportul trece
prin Piaza Fontana Granda, în cea del Plebiscito, în Piaza delle Elbe, pe Corso Italia și, apoi, în Piaza Verdo del Teatro și, apoi, timp de câteva zile, rămâne în locul numit Santurio. Pe tot drumul se fac cinci opriri, în cursul cărora bărbații care poartă de umeri construcția se schimbă între ei. Mașina aceasta, am aflat, se înlocuiește, la fiecare cinci ani, cu un alt model. Procesiunea este una iubită de locuitorii urbei, dar și de miile de turiști care vin oraș în mod special, ca să asiste la acest eveniment unic. Plină de lumini, construcția întrece în înălțime clădirile pe lângă care este purtată. Sincer, nu-mi pare rău că am putut să văd așa ceva.
