Un hoţ din Vulcan, găinar, cum se spune, care vânează oportunităţi pentru a fura câte un portofel, un telefon, indiferent cu ce bani se alege, a avut miercuri ghinionul să dea peste un jandarm hotărât, aflat în timpul liber.
Jandarmul se afla în concediu, şi avea ceva treabă pe la garaj, mai bibilea la maşină, cum facem toţi când avem un pic de timp liber. Avea în autoturism actele şi banii, cheile, lăsate pe banchetă, într-o borsetă. Nu se gândea să le dosească undeva, pentru că era acolo, cu treabă. Un vecin l-a chemat însă să îl ajute să încarce bateria automobilului. Nu stătea departe, era la nici 3 metri de maşina lui. În timp ce lucrau ei atenţi, preocupaţi, un alt bărbat s-a apropiat, a intrat cu tupeu în maşina jandarmului, şi i-a luat banii din borsetă, 900 de euro şi 40 de lei . A fost însă observat de jandarm când se îndepărta cu bani în mână. Jandarmul a strigat după el, şi a şi luat-o la fugă după hoţ.
Hoţul învăţat cu fuga, a zbughit-o iepureşte, şi a încercat să-l oprească pe jandarm alegând să sară prin curţi, peste nişte garduri. Doar că jandarmii în general nu apucă să facă şunci şi să se anchilozeze. A alergat după hoţ şi după 150 de metri de alergat şi 3 garduri sărite l-a prins.
Jandarmul a recuperat întreaga sumă de bani, l-a imobilizat pe hoţ și a solicitat unui trecător să sune la numărul de urgență 112 pentru a sesiza poliția.
Hoţul a fost predat polițiștilor sosiți la fața locului pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii faptei de furt. Acesta este din Gorj, are 33 de ani, şi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani cu propunere de arestare preventivă.