A murit Ioan Danciu, fost arbitru divizionar A la fotbal. Avea probleme cardiovasculare
Fostul oficial a decedat la vârsta de 69 de ani.
Cumplitul moment a fost anunţat pe Facebook de fiica lui, Ramona.
Ioan Danciu a activat ca oficial la cluburi precum FC Vaslui şi Jiul Petroşani.
S -a stins din viaţă, joi noapte, la vârsta de 69 de ani.
”Azi noapte la ora 1, a trecut la cele veşnice tatăl meu drag, fostul mare arbitru de fotbal Ioan Danciu în vârstă de 69 de ani. El a plecat dintr-o lume cu dor, într-o lume fără dor. Corpul neînsufleţit va fi depus la Biserica Ortodoxa din Petros-Baru Mare. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace pt ca a fost un tata si un om minunat. Nu te vom uita niciodata!!”, a anunţat, pe contul de Facebook al fostului arbitru, fiica acestuia, Ramona.
Cu câteva ore înainte, tot Ramona scria:
”Ma doare sufletul când scriu aceste rânduri, dar din pacate tatăl meu, Ioan Danciu, este foarte bolnav, momentan se afla la Reanimare.Sa ne rugam cu toţii pt el!!”.
Fostul arbitru şi observator a fost internat, în luna martiea acestui an, cu probleme cardiovasculare, la Spitalul de Urgenţă Petroşani.
Ioan Danciu a făcut parte din conducerea cluburilor FC Vaslui şi Jiul Petroşani.