În ciuda temperaturilor de afară, dar şi pe fondul incompetenţei managerului (PSD) al CEH SA, Lucian Cosmin Chiuzan, termoficarea nu funcţionează în Petroşani şi Vulcan nici astăzi.
Practic, dl. Chiuzan n-are ce să ardă la Paroşeni, iar caloriferele noastre sunt şi vor rămâne reci.
Chiar dacă şi devenii sunt datori la termoficare, dar au căldură în case, dl. manager pune situaţia din Valea Jiului pe fondul restanţelor neîncasate. Ce-i drept, CEH SA chiar e în măsură să facă sexu’ mare pentru că nu şi-a încasat toţi banii din piaţă. Tocmai CEH, aflat în insolvenţă şi în prag de faliment. Tocmai CEH, de pe a cărui haotică administrare zeci (dacă nu chiar sute) de firme din întreaga ţară au ajuns deja în insolvenţă şi faliment. CEH are datorii colosale către stat şi furnizori, dar nu ne dă căldură pentru că nu şi-a încasat toţi banii de la populaţia din Petroşani şi Vulcan. Dar, domnule Chiuzan, miile de angajaţi trimişi acasă de firmele care nu au încasat de la CEH SA au sau nu posibilitatea reală de a fi la zi cu plata facturilor pentru energie termică? Oare angajaţii SNÎMVJ SA, spre care CEH SA are de asemenea datorii colosale, se pot descurca să fie la zi cu plata facturilor de energie termică?
Probabil şi pentru aceste „merite”, dl. Chiuzan, pesedistul care ne-a lăsat în frig, face parte din Comitetul de onoare al Simpozionului Naţional de Informatică, Automatizări şi Telecomunicaţii în Energetică (detalii AICI). Evenimentul se va derula, spre finele acestei luni, de marţi până sâmbătă, la un hotel de 4 stele din Sinaia. Apreciem totuşi că, pentru a nu ne da căldură, onorabilul domn Chiuzan nu are nevoie de Informatică, Automatizări ori Telecomunicaţii în Energetică. Îi ajunge propria incompetenţă.
În cadrul simpozionului menţionat vor prezenta o lucrare şi domnii Doru Vişan şi Mitică Mardare, ambii de la SE Paroşeni. Vor vorbi despre modificările făcute la DCS-ul blocului 4 Paroşeni pentru participarea la reglajul frecvenţă–putere al Sistemului Energetic Naţional. Deşi, suntem precişi, mult mai apreciată ar fi fost o lucrare cu tema „Performanţa de a ţine Valea Jiului în frig în timp ce stai pe un munte de cărbune. Soluţii tehnice de mare succes”.
Simpozionul se va bucura de prezenţa unor cadre didactice universitare de prestigiu. Distracţia va fi maximă: cum să nu te distreze specialiştii CEH? Cei care, deşi la teorie nu-i întrece nimeni, nu-s în stare să bage două lopeţi de cărbuni pe foc şi să ne dea căldură. Personal, mi-ar crăpa diploma de ruşine.