Vremea se răcește de la o zi la alta, iar asta însemnă că în zonele montane sunt asteptate și primele ninsori. Prognoza meteorologilor închide astfel circulația publică pe cel mai înalt drum din România, Transalpina. Restricția a intrat și va ține până în primavara anului viitor.
Transalpina trebuia închisă de cel puțin o lună. Anul acesta, administratorii drumului au schimbat regula și au hotărât să lase turiștii să se bucure de drum, mai ales că și condițiile meteo au permis accesul în siguranță. Drumarii au făcut verificări amănunțite pe acest tronson, zi de zi, astfel că în fiecare dimineață utilajele au inspectat starea carosabilului. Nici prima zăpadă căzută la începutul lunii octombrie nu a închis Transalpina, pentru că, după deszăpezire, s-a putut circula în condiții optime.
„Având în vedere scăderea temperaturilor la altitudine, a intensificării bruște a vântului, a posibilității de apariție a ceții dense în orice moment al zilei și pentru siguranța participanților la trafic s-a luat decizia ca, începând de luni, 06.11.2022, ora 08:00, circulația rutieră să fie interzisă pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 67C (Transalpina) între Rânca și Obârșia Lotrului (km 34+800 – km 59+800) dar și pe DN 7C (Transfăgărășan) între Piscu Negru și Cabana Bâlea Cascadă (km 104+000 – 130+800). Anul acesta am amânat această închidere pentru că vremea a fost frumoasă, dar acum la altitudinea la care se află arterele schimbarea condițiilor meteorologice are o dinamică sporită, ceea ce face ca siguranța celor care tranzitează aceste drumuri montane poate fi pusă în pericol de către fenomenele meteorologice imprevizibile în această perioadă a anului”, a declarat Cristian Tudor, reprezentant DRPD Craiova
Transalpina este cel mai înalt drum rutier din România. „Drumul regelui” traversează Munții Parâng de la Nord la Sud fiind paralel cu Valea Oltului și Valea Jiului, între care se află, și leaga localitatea Săliște din județul Sibiu de localitatea Novaci din județul Gorj. Fiind un drum de vară, în anotimpul cald zeci de mii de turiști au ales și în acest sezon să tranziteze artera de o frumusețe rară. Până în primăvara anul viitor, niciun autoturism nu va mai avea acces pe acest drum.