Tradiționalele competiții Cupa Minerul şi Cupa României la tir cu arcul, găzduite de baza „Anena” din Aninoasa, au adunat la start 55 de sportivi de la 10 cluburi din țară.
La fel ca şi în anii precedenții, sportivii Văii au dominat întrecerile, clasându-se pe locuri fruntaşe. Cei mai medaliați sportivi aninoseni au fost: Ghenadie Iepure şi Luminița Boroş (ambii cu două medalii de aur), Răzvan Marcu (o medalie de aur şi una de argint), Daniel Călin (un loc III) şi Gigi Puşcă (medalie de aur în Cupa României).
Ambele trofee au fost cucerite de SCMN Deva – CSO Minerul Aninoasa.
„A fost un concurs bun de pregătire, în care ne-am verificat nivelul pe final de sezon. Acum urmează să participăm la Campionatul Național de Field, un concurs care are loc prin pădure, pe lângă Braşov”, a declarat Răzvan Marcu.
Şi copiii au avut evoluții foarte bune la concursuri, dominând clasamentele la categoria lor de vârstă. Astfel, la copii cei mai medaliați au fost Flavius Tănăsescu (două medalii de aur) şi Mario Tâmpu (două medalii de aur).