Sub semnul lui 3: 3 zile, 3 „maratoane de vaccinare”, în 3...

Sub semnul lui 3: 3 zile, 3 „maratoane de vaccinare”, în 3 municipii hunedorene

Timp de citire: un minut

Directorul DSP Hunedoara, Sebastian Mezei a transmis ziarului nostru că, pe lângă „maratonul de vaccinare” de la Sala Polivalentă din Petroșani din week-endul următor, mai există alte două acțiuni asemănătoare: la Deva și Hunedoara.

 

„În perioada 05-07 noiembrie 2021, cele mai mari municipii din județul Hunedoara, respectiv Deva, Hunedoara și Petroșani au programate acțiuni de vaccinare contra Covid-19, numite sugestiv: Maratoane de vaccinare!

DSP Hunedoara, împreună cu Instituția Prefectului Hunedoara, Primăria municipiului Deva, Primăria municipiului Hunedoara și Primăria municipiului Petroșani organizează căteun Maraton de vaccinare în fiecare municipiu amintit din județul nostru.

Vaccinarea va avea loc în această săptămână în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în următoarele locații: Deva – la Centrul Cultural Drăgan Muntean, la adresa din Piața Victoriei, nr. 4; Hunedoara – la Centrul de Recreere al Pensionarilor de pe Bd. Corvin, nr. 9 BIS; Petroșani – la Sala Polivalentă situată în spatele Bisericii Sfânta Treime de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918.

Vaccinul administrat cerățenilor doritori la fiecare locație din cele trei amintite va fi: Pfizer și Johnson&Johnson.

Așteptăm cât mai mulți hunedoreni ca să putem pune capăt cât mai repede acestei pandemii! Vaccinarea salvează vieți!”, ne-a transmis marți șeful DSP Hunedoara, Sebastian Mezei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii