Spitalul de Psihiatrie Zam face inventarul imobilelor

Spitalul de Psihiatrie Zam face inventarul imobilelor

Timp de citire: un minut

Hotărârea guvernului privind actualizarea valorii de inventar a imobilelor aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Sănătății  obligă  Spitalul de Psihiatrie Zam să stabilească valoarea de inventar a imobilelor sale.

Bunurile imobile au fost reevaluate de persoana autorizată Vlăduț Felicia, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003. Parte din construcții au durata normală de funcționare depășită și au suferit deprecieri de valoare datorate degradării în timp a acestora și a fondurilor insuficiente alocate pentru efectuarea de reparații capitale potrivit adresei unității sanitare nr. 324/31.01.2018.

Spitalul de Psihiatrie Zam prin adresa nr. 113/15.01.2018, declară că imobilele care fac obiectul prezentului proiect nu sunt supuse unor cereri de revendicare, nu se află în litigii pe rolul instanțelor judecătorești, nu sunt grevate de sarcini, nu sunt concesionate sau închiriate.

Spitalul are în administrare două pavilioane, primul cu 152 de paturi, evaluat la 3.295.666 lei și al doilea cu 198 paturi evaluat la 4.888.635 lei.  O centrală termică evaluată la 91.737 lei, un garaj auto evaluat la 65.634 lei,  o magazie de materiale ( 2.352 lei), un bloc bucătărie și spălătorie evaluate la 2.377.078 lei, farmacia este evaluată la 90.250 lei, magazia de alimente la 23.192 lei. Spitalul mai deține un șopron, depozit comb, stație clorurare, casa portarului, stația de pompe, chioșcul alimentar, atelierul electric și un adăpost de animale. În total valoarea de inventar a imobilelor este de 13.626.955 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii