Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva își întregește parcul auto cu un alt utilaj nou. A achiziționat luna aceasta un tractor ce poate fi folosit la diferite activități în teren ale serviciului pentru că are atât cupă, cât și posibilitate de a atașa remorcă. Achiziția a costat 93.960 lei. Este nevoie permanentă de achiziții în acest sector, mai ales pe parcursul unui an electoral, când este mult de lucru. Serviciul este unul dintre cele mai importante pentru administrația locală. Atribuțiile acestuia cresc, de asemenea și nevoia de personal. De curând a scos la concurs patru posturi pentru muncitori calificați. Serviciul are nevoie de un electromecanic, un sudor, un inspector de specialitate grupa IA și un referent treapta I. (A.P.)