Șoimuș, 236 mc cherestea rășinoase fără proveniență legală

Șoimuș, 236 mc cherestea rășinoase fără proveniență legală

Timp de citire: un minut

În data de 29.04.2020, polițiști din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Deva și a localităților învecinate. Acţiunea a beneficiat de sprijinul reprezentanţilor Gărzii Forestiere Timișoara.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au stabilit că reprezentanţii unei societăţi comerciale  din comuna  Șoimuș a expediat un volum de 235,99 mc cherestea rășinoase fără proveniență legală, încălcând astfel prevederile  referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase.

De asemenea, poliţiştii au stabilit că operatorul economic nu a respectat prevederile legale privind completarea la zi a registrului de intrări-ieșiri materiale lemnoase aferent depozitului deținut.

În cauză, poliţiştii au aplicate două sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 20.000 lei și au dispus măsura complementară de confiscare valorică a volumului de 235,99 mc cherestea rășinoase în valoare peste 169.000 de lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii