Șoferul care era să facă prăpăd pe DN7 a fost sancționat în...

Șoferul care era să facă prăpăd pe DN7 a fost sancționat în baza imaginilor video de către Biroul Rutier Simeria

Timp de citire: un minut

În urma difuzării în spațiul public (mass-media) a unor imagini surprinse de camera video a unui autoturism aflat în trafic, polițiștii Biroului Rutier Simeria s-au sesizat din oficiu şi au identificat, în urma efectuării de verificări, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Hunedoara, care a pus în pericol circulația rutieră pe DN7, între Simeria și Deva, în zona barierei de la Săulești.

Bărbatul, care conducea un autocamion pe un drum secundar, a pătruns în DN7 fără a acorda prioritate autoturismului condus pe drumul prioritar de un bărbat de 30 de ani, din Orăștie. Prezența de spirit a acestuia din urma, care a efectuat în ultimul moment o manevră de evitare a coliziunii, a fost în măsură să îl ajute în a nu fi implicat într-un eveniment rutier.

Incidentul, prin urmare, nu a avut urmări de natura unor pagube materiale ori a producerii de victime, însă polițiștii, în urma administrării probelor video și a audierii martorilor, urmează a lua măsurile prevăzute de lege față de șoferul indisciplinat (acesta va fi sancționat contravențional, îi va fi suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 30 de zile și îi va fi ridicat şi certificatul de înmatriculare al camionului, pentru nereguli tehnice la sistemul de iluminare).

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii