SHI Petroșani repară în această perioadă ce au stricat viiturile din iunie...

SHI Petroșani repară în această perioadă ce au stricat viiturile din iunie pe cursul albiei Jiului de Vest și ale afluenților acestuia

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 2 minute

Chiar și într-un an greu, în care pandemia cu COVID-19 pare să nu se mai termine, iar inundațiile venite în urma ploilor istorice au „măturat” la începutul verii vestul Văii Jiului, cei de la SHI Petroșani din cadrul Apelor Române Jiu-Craiova continuă lucrările stabilite în Programul de Gospodărire Anual, menite să aducă siguranță din punct de vedere hidrografic locuitorilor Văii Jiului. În paralel, SHI Petroșani desfășoară și activități prin care repară ce au stricat viiturile din luna iunie.

Toate acestea și mai multe le-am aflat chiar de la șeful SHI Petroșani, inginerul Sorin Corici și nu facem altceva decât să le prezentăm pentru dumneavoastră, cititorii ziarului nostru.

„În prezent, SHI Petroșani desfășoară o activitate intensă în vederea înlăturării efectelor inundațiilor ce au avut loc în iunie, anul acesta, în partea de Vest a Văii Jiului. Fiindcă în această perioadă ne ajută și vremea, ne-am propus și reușim să facem un set de lucrări care vizează atât asigurarea secțiunii de curgere liberă a apelor, cât și asigurarea stabilității și integrității lucrărilor hidrotehnice din administrarea SHI Petroșani.

Totodată, în paralel cu lucrările de pe Jiul de Vest, sunt executate în acest moment și lucrări de reparații la obiectivul Reparare lucrare hidrotehnică transversală de reglare a debitului pe Pârâul Merișoara din municipiul Vulcan, în conformitate cu Programul de Gospodărire stabilit la începutul de an. La această lucrare complexă participă formațiile de lucru de la Barajul Valea de Pești și de la Priza de Apă Câmpu lui Neag, precum și echipa pe care o avem la Diguri și Regularizări Livezeni, alături de un utilaj greu, un buldo-excavator Hidromek Alpha”, a declarat marți, 11 august, pentru ZVJ, Sorin Corici.

Ce mai este important de precizat este faptul că în momentul de față SHI Petroșani nu mai are nici un fel de probleme la barajul de la Valea de Pești, lucrurile intrând demult în normalitate. De altfel, Sorin Corici susține că „nici n-au fost mari probleme” în iunie, deși unii sau alții dădeau pe rețelele de socializare tot felul de zvonuri, care mai de care mai alarmiste.

„Barajul a prezentat și prezintă siguranță totală și nici un moment n-a fost în pericol, cu toată cantitatea de apă căzută, o cantitate istorică e drept, căzută în iunie într-un interval de timp foarte scurt. Însă asta este cel mai important de reținut de către toată lumea: Valea de Pești este un baraj foarte sigur, solid, consolidat și nu sunt și nici n-au fost probleme din acest punct de vedere”, a mai explicat șeful de la SHI Petroșani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii