Săptămâna aceasta,la Petroșani, Elevi din Croația în mobilitate ERASMUS

Săptămâna aceasta,la Petroșani, Elevi din Croația în mobilitate ERASMUS

Timp de citire: 2 minute

O delegație de elevi, alături de doi profesori, se află săptămâna aceasta la Petroșani, în mobilitate ERASMUS. Școala Gimnaziala “I.G. Duca” este locul unde vor învăța după modelul românesc. Elevii noștri au fost în schimb de experiență în Croația anul trecut, pe vremea aceasta. Acum a venit rândul străinilor să învețe la noi.

Cu pâine, sare și îmbrăcați în porturi populare. Așa i-au primit elevii de gimnaziu ai școlii “I.G. Duca” din Petroșani pe colegii lor din Croația. Luni dimineață, aceștia au pășit pentru prima dată într-o școală românească. Croații sunt aici grație unei mobilități ERASMUS, prin care se urmărește schimbul de experiență între elevii celor două țări.

„Există foarte multe similarități, dar există și diferențe între sistemul nostru de învățământ și cel românesc. Tocmai de aceea am venit astăzi aici, ca să învățăm unii de la alții. În această săptămână vom încerca să ne cunoaștem mai bine, să luăm cele mai bune lucruri din sistemul vostru de învățământ, pe care mai apoi să le punem în practică, acasă, în Croația” a declarat Bruno Sekeres, profesor croat.

Elevii români au fost în mobilitate în Croația anul trecut. La întoarcere s-au declarat încântați de modul în care se face școală în Croația, asta deși instituția de învățământ de acolo era mult mai mică decât a noastră și avea până în 100 de elevi.

„Deși sunt o școală foarte mică, au doar 100 de elevi, și sunt într-un sătuc, au o infrastructură deosebită. Profesorii de acolo sunt foarte implicați și, la fel ca noi, desfășoară multe activități. Noi am avut ca temă a mobilității învățământul digital, am făcut niște lecții extrem de frumoase alături de ei. Ne-au prezentat tot ce fac ei în domeniul digital și mai exact cum gestionează cyberbullying-ul. Ce am învățat acolo am pus și noi în practică acasă, și chiar anul viitor prin cunoștințele acumulate în Croația vom avea un proiect cu o fundație mare din România pe această temă. Am avut numai lucruri bune de învățat în Croația și sunt convinsă că la fel va fi și în cazul lor”, a declarat Ramona Asan, cadru didactic la Școala Gimnazială “I.G. Duca” Petroșani.

Proiectele Erasmus aduc beneficii atât elevilor, cât și profesorilor, dar și comunității locale. Școala amintită are o experiență mare în astfel de mobilități și asta pentru că, încă din 2014, instituția de învățământ este angrenată în proiecte de timp ERASMUS.

„Avem o tradiție în cadrul proiectelor Erasmus, iar astăzi noi avem un parteneriat cu școala Osnovna din Tordinci, Croația. Am fost parteneri în această mobilitate, iar acum a venit rândul croaților să vină la noi în școală. Ne bucurăm să le fim gazde, și cu singuranță vor pleca de aici cu impresii bune”, Ștefan Demeter, directorul școlii.

Elevii croați vor sta toată săptamâna în Petroșani. Proiectele Erasmus îi ajută pe copii să ajungă la școli similare cu cea pe care o urmează, dar din alte țări. Elevii și profesorii merg mereu în alte țări și de acolo fiecare află ce e nou în domeniul care îl interesează, fac schimb de idei și bune practici, iar apoi, odată reveniți la școală, le spun și celorlalți cum ar fi bine să procedeze.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii