„San Montan”, / Din nou pe podium

„San Montan”, / Din nou pe podium

Timp de citire: un minut
În week-end-ul trecut, Clubul „San Montan” Petrila a luat parte la două competiţii foarte importante.
Primul concurs, desfăşurat la Sibiu, a fost unul de semi maraton în scop caritabil şi a aliniat la linia de start 2.000 de persoane.
„San Montan” a avut un reprezentat la ştafetă, pe Lucian Labă. Acesta a obţinut un meritos loc secund, alături de Nicuşor Diaconu de la CS Vulcan.Cu ştafeta de 2×10,5 km, Lucian a reuşit un timp de o oră, 33 de minute şi 36 de secunde.
Al doilea concurs la care sportivii de la „San Montan” au luat parte a fost maratonul din Munţii Apuseni. Şi aici s-a înregistrat o participare masivă, de 1.200 de persoane. Sportivii de la „San Montan” au avut şapte clasări pe podium. La cros Andrei Mititelu a ocupat locul III la general. La semi maraton Daniela Vasiloancă a obţinut locul secund la categorie şi locul al III-lea la general. Ion Bârnea s-a situat pe locul al III-lea la categorie, Florin Râmniceanu, tot locul III la categorie. La maraton, Georgeta Manolache s-a situat pe locul II la categorie şi pe locul III la Open. Ceilalţi sportivi ai clubului, Andrei Santa, Bogdan Raită, Adrian Deaconu, Eduard Anger, Marius Budai, Adrian Tuduriu au obţinut şi ei rezultate bune. Au mai participat, cu bune rezultate, şi alţi sportivi din Vale: Andreea Maria Izvoran, Silip Codrea şi Beniamin Vizitiu.
Loredana JUGLEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii