Măsuratul oilor e un obicei străvechi la momârlanii din Paroşeni şi din Valea Jiului, în general, dar, m-am convins, încă necunoscut de către mulţi vulcăneni de la oraş. Fapt confirmat de numărul mare de orăşeni care au răspuns invitaţiei de a urca, sâmbătă, la vechea stână din Pasul Vâlcan.
Până la aceasta de la sfârşitul săptămânii trecute, a mai fost o măsurătoare. Aceea de la mijlocul lunii mai, petrecută în apropierea Cabanei „Căprişoara”. Numai că oile nu au fost trimise la munte, fiindcă iarba era încă mică. Asta explică de ce, sâmbătă, 13 iunie, s-a făcut o nouă măsurătoare. Când zic măsurarea oilor, să nu vă treacă prin cap că ovinelor le este trecut metrul de croitor peste bust, peste talie şi peste posterior. Nu, asta li se face siliconatelor de la televizor. La oi se măsoară cantitatea de lapte pe care o va primi, peste două luni, fiecare proprietar de la oile lăsate la păşunat la munte. Lapte din care, după ce oile sunt mulse, se face brânză.
Şase familii de momârlani şi-au adus două sute de oi în strunga de la stâna din Pas, pentru a fi măsurate: Lenica Hamz (care are numărul cel mai mare de oi), Răzvan Itu (ginerele Lenicăi, căruia i-a stat alături soţia sa Diana), Eric Maier şi consoarta sa Corina, Adrian Pârvulescu şi Cristina, Alexandru Rad şi Ioan Bălaşu. Sufletul organizatorilor a fost Răzvan Itu, dar fiecare localnic s-a implicat, pentru ca treburile să iasă bine, iar oaspeţii de la oraş să se simtă bine. Şi s-au simţit, vă veţi da seama ceva mai încolo.
Pentru început toată lumea a ascultat slujba făcută de părintele Petre Rad. Preotul satului i-a binecuvântat pe enoriaşi şi a stropit cu apă sfinţită animalele. I-a felicitat şi lăudat pe momârlani, că duc mai departe tradiţiile, şi i-a povăţuit să îi înveţe şi pe copiii lor să facă asta când vor creşte. După care momârlanii s-au pus pe treabă. Lenica şi fiica ei Diana şi-au pus în poală bucăţi de pânză albă, care să le ferească straiele populare, iar, apoi, oile au fost scoase pe rând din ţarc şi luate la muls. Eric Maier a preferat să înceapă cu cea mai năzdrăvană. Lenica, Răzvan, Diana şi Adi Pârvulescu le-au luat cum au venit la rând. Măsura mare şi măsura mică se execută utilizând unităţi tradiţionale: cioiul (1 litru), găleata (6 litri), vadra (36 de litri) şi cupa (216 litri). Evidenţa cantităţii de lapte date de oile fiecărui proprietar este ţinută pe caiet, dar şi pe străvechiul răboj de lemn. La măsurătoare din mai, de exemplu, oile Lenicăi au dat, la măsura mare, peste o mie de litri de lapte. Cantitate care, transformată în brânză, ar însemna şapte sute şi ceva de kilograme. Chiar dacă, să presupunem, când se vor fi întors de la munte oile unuia sau ale altuia vor da mai mult lapte, socoteala se ţine după cum a ieşit la măsurare.
După măsurare oile au fost lăsate în paza ciobanului Petrică „Pepe” Pardos şi a celor patru câini ciobăneşti de la stână („Corina”, „Bella”, „Cora” şi „Bălan”), iar lumea s-a pus pe ospătat. Două ceaune mari cu fasole şi tocăniţă de miel şi vreo două sute de pulpe de pui la grătar au potolit foamea teribilă pe care doar la munte o simţi cum te lucrează pe dinăuntru. Gazdele au scos din desagi clondire cu ţuică făcută la ele în casă, bere rece ca gheaţa, dar şi un vin rozaliu de la care m-am simţit foarte bine după ce am băgat de seamă cât de plăcut mă lubrifiază pe interior. Între timp, Lenica Hamz învârtea în ceaun balmoşul, acel fel culinar momârlănesc delicios din lapte, brânză şi mălai, care, după ce a ajuns în farfuriile mesenilor şi luat la lucru de aparatele mesticator şi digestiv, a primit, printre înghiţituri, aprecierile cuvenite.
A fost lume multă la stâna din Pasul Vâlcan. Deşi a fost aşteptat până-n ultima clipă, primarul Gheorghe Ile nu şi-a făcut apariţia. Nu a venit nici viceprimarul Cristian Merişanu. Au fost, în schimb, ferventele susţinătoare ale dumnealor din Clubul „Femina”, condus de Cristina Baleia. Au fost consilierul local Dan Petculescu, Duţu Manolescu, responsabil, an de an, cu organizarea nedeii paroşene, iar din satul Băieşti de lângă Pui a venit domnul profesor Zenu Bal. Prezenţa domniei sale, cu care am devenit prieten cu acest prilej, a avut ca scop perfectarea unei înţelegeri între momârlanii din Paroşeni şi Asociaţia Composesorală Băişteana. Paroşenenii au concesionat, de la Primăria Vulcan, 11 hectare de păşune în Pasul Vâlcan, dar, după ce vor bătea palma cu băiştenii, s-ar putea ca întinderea pe care vor putea să-şi pască oile să ajungă la mai bine de 160 de hectare.
L-am revăzut cu plăcere, ba chiar m-am bucurat să-l întâlnesc, pe Aurel Nicola, un secretar de partid fără fumuri la municipala Petroşani pe vremea când subsemnatul scria mai mult despre cărbune, 3R şi acţiuni de gospodărire a incintelor miniere. A fost frumos tare de tot, iar solistele de muzică populară cu care au venit, împreună cu tot ce ţine de sonorizare, aninosenii de la „Anena” au avut grijă ca mâncarea să se aşeze bine în pântecele petrecăreţilor. Oamenii au ţinut-o în joc şi horă până când în Pasul Vâlcan s-a făcut întuneric…
Gheorghe OLTEANU