Salvatorii de la Livezeni și Falck Fire Services – câștigătorii concursului de...

Salvatorii de la Livezeni și Falck Fire Services – câștigătorii concursului de salvare

Timp de citire: un minut

        Timp de două zile, cele 11 echipe de salvatori veniți la INSEMEX din toată țara s-au întrecut la Concursul Național de Salvare Minieră și de Suprafață organizat la Petroșani. La secțiunea minieră, cea mai bună echipă pe partea minieră s-a dovedit a fi cea a salvatorilor de la E.M Livezeni. Aceștia au fost urmați în clasament de colegii lor de la minele Lonea (locul II) și Vulcan  (III). Vineri, s-au întrecut salvatorii de suprafață, iar aici primul loc pe podium a fost adjudecat Falck Fire Services Ploiești, urmați de cei de la Electrocentrale Ișalnița (locul II), și Metrorex București (locul III).

Competiția desfășurată la INSEMEX săptămâna trecută a fost una foarte importantă pentru toate echipele participante și asta pentru că fiecare și-a putut testa pregătirea și în alt loc, nu doar acolo unde lucrează. Competiția în sine a fost mai mult un antrenament, din care fiecare a avut doar de câștigat. Toate echipele au avut de urmat scenarii clare, inspirate din eveneminte reale, iar specialiștii de la INSEMEX, cei care de altfel îi și acreditează, le-au testat salvatorilor noțiunile teoretice, modul de intervenție pentru salvarea victimelor și totodată protejarea echipei, dar și timpul de reacție.

Concursul Național de Salvare Minieră și de Suprafață organizat de INSEMEX a ajuns anul acesta la ediția a-XIV-a.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii