S-a întâmplat în 1932 la Palatul Cultural Lupeni

S-a întâmplat în 1932 la Palatul Cultural Lupeni

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: 4 minute

Concert coral şi „Pribegii”

La 16 ianuarie, Corul Bisericii Ortodoxe din Lupeni a organizat în sala Palatului Cultural un spectacol, în cadrul căruia au fost prezentate coruri şi piesa de teatru „Pribegii” de Dr. Sebastian Stanca, o comedie inspirată din viaţa minerilor (Pribegii, Comedie din viaţa meseriaşilor, în două acte. Localizare după I. Nestroy, Sibiu, 1910, 4 f. + 46 p.). După spectacol, a urmat dans.

Sebastian Stanca s-a născut la Petroşani la 1878 în familia preotului Avram Stanca, plecând la cele veşnice în 1947, la Sibiu. A fost preot, istoric, scriitor, ziarist, doctor în filozofie, preot la Vulcan şi Sebeş, consilier eparhial la Cluj (1921-1940),

Lucrarea sa „Trecutul istoric al Petroşaniului” a fost premiată de Academia Română şi publicată după 1989 la Editura „Fundaţia Culturală Ion D. Sîrbu”.

 

Conferinţele I.M.S.E.R.

I.M.S.E.R. reprezintă acronimele Institutului Muncitoresc de Educaţie şi Sport din România, instituţie creată la sfârşitul anului 1927 de către Partidul Social Democrat şi Confederaţia Generală a Muncii.

La sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lui februarie, Ilie Moscovici, fruntaş al mişcării socialiste şi responsabilul I.M.S.E.R., a susţinut în Valea Jiului mai multe conferinţe, printre care şi la Lupeni. Ciclul de conferinţe socialiste a avut succes în rândul muncitorilor, din moment ce, conform presei muncitoreşti, „pretutindeni a fost primit cu mare entuziasm de muncitorimea minieră, cu fanfare şi coruri muncitoreşti, sălile de conferinţe fiind şi ele neîncăpătoare”. La Congresul al VII-lea al Uniunii minerilor din 28-29 februarie/ 1-2 martie, Moscovici împărtăşeşte delegaţiilor câteva impresii proaspete şi emoţionante: „De curând am fost în Valea Jiului, am vizitat toate localităţile, am ţinut conferinţe, m-am interesat de viaţa minerilor, am rămas profund impresionant de groaznica mizerie care domneşte în regiune, dar totodată am rămas entuziasmat de frumoasa mişcare muncitorească de acolo, de mişca­rea de masse, mişcare intransigentă, de clasă. Am învăţat să-i admir pe mineri…”.

Tot I.M.S.E.R. îi invită în Valea Jiului pe N. Deleanu şi pe soţia sa, Eugenia Deleanu. La 13 martie cei doi susţin la Lupeni conferinţele „Lupta minerilor de ieri şi de azi” şi „Rolul femeii în mişcarea muncitorească”. N. Deleanu nu scrisese încă romanul care avea să-i aducă notorietate, „Nedeia din Poiana Miresii”, era însă implicat în mişcarea muncitorească, fiind redactor sau colaborator al mai multor publicaţii socialiste ori ale unor bresle (MinerulŞantier ş.a.).

 

Balul doamnelor ortodoxe

 

Reuniunea femeilor române ortodoxe a organizat în seara zilei de 5 noiembrie în sala Palatului Cultural un bal cu scop caritabil. Presa locală elogiază din nou dăruirea doamnei inginer N. Ioan, preşedinta asociaţiei lupenene: „D-nei inginer N. Ioan i se cuvine şi de astă dată o vie recunoştinţă pentru munca depusă în ajutorarea celor nevoiaşi, fiindcă şi acest bal a fost dat în folosul copiilor săraci”.

Pentru conturarea unui tablou de familie, mai adăugăm că soţul acestei implicate doamne în viaţa social-culturală a Lupeniului, inginerul N. Ioan, a fost şi el un om activ, la 10 septembrie 1933 fiind ales vicepreşedinte al Frăţiei Ortodoxe Române – Secţia Jiu, apoi a făcut parte din legislativul lupenean. În 1933, fata familiei Ioan era o tenismană de perspectivă, fapt consemnat de presa locală: „(…) O bună impresie a făcut tânăra domnişoară Aduţa Ioan, abia de 11 ani, fiica d-lui prim-ing Ioan din Lupeni, care dispune de o tehnică în plină dezvoltare şi de o atenţie concentrată cum rar s-a văzut. Dacă va căuta să dezvolte sistematic aptitudinile câştigate până acum, peste câţiva ani o putem saluta printre campioanele de tenis ale ţării (…)”.

După cum reiese, familia Ioan era nu doar o familie cu frică de Dumnezeu, ci şi cu preocupări sportive.

Pentru conturarea tabloului de familie, mai amintim că la 21 aprilie 1941, domnişoara Aduţa se va cununa religios cu inginerul Şerban Duma, băiatul protopopului ortodox al Văii Jiului, Ioan Duma.

 

O sărbătorire reuşită

 

Din ştirea publicată în presa locală constatăm că celebrarea zilei Marii Uniri a fost o reuşită: „La Lupeni, ziua de 1 Decembrie a fost sărbătorită printr-un festival în sala palatului societăţii. Au vorbit cu entuziasm, stârnind numeroase aplauze, d-nii Dr. I. Constantinescu, medic, V. Şandru, preot, şi I. Cicu, învăţător. Programul distractiv a fost executat de elevii şcoalei primare No. 1”.

Amintim că Dr. I. Constantinescu a fost un intelectual de primă mână al Lupeniului, participant la celebrele conferinţe de la Universitate populară de la Vălenii de Munte organizate de istoricul Nicole Iorga, de a cărui preţuire constantă s-a bucurat, medic şef al spitalului din Lupeni. În calitate de om politic, I. Constantinescu a fost preşedintele Tineretului Liberal Lupeni, vicepreşedinte activ al PNL Lupeni, consilier local şi primar al Lupeniului, membru al Delegaţiei permanente a PNL Hunedoara, participant la Congresul tinerilor liberali de la Bucureşti în 1933. I. Constantinescu era recunoscut în epocă „ca o autoritate a cuvântului şi un cuceritor al masselor”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii