„În cei peste 20 de ani de activitate, am avut norocul să întâlnesc oameni excepționali, oameni cu ajutorul cărora am inițiat proiecte, am dezvoltat proiecte și am deschis calea spre obiective care au generat plusvaloare societății. Prin intermediul acestor oameni, am conștientizat valoarea inestimabilă a muncii în echipă, devenită un imperativ pentru cei cu care colaborez.
De doi ani de zile, din momentul în care ocup funcția de prefect al județului Hunedoara, lucrez alături de oameni care au inovat, oameni care și-au adus considerabil aportul si au muncit non-stop pentru cetățenii din județul Hunedoara.
Unul dintre acești oameni este Lucian Morogan, un profesionist desăvârșit, care astăzi își încheie cariera civilă și începe o nouă etapă în structurile Ministerului Afacerilor Interne.
Sunt mândru că am format o echipă cu o persoană atât de dedicată, un om cu o dorință și putere de muncă ieșite din comun. Sunt zeci de acțiuni în care ne-am confruntat cu situații complicate, unde, împreună cu Lucian, în calitate de purtător de cuvânt al Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, am comunicat în mod remarcabil cu dumneavoastră. Iar meritul i se atribuie lui, omul care de 25 de ani produce știri pentru cetățenii acestui județ.
Astăzi, echipa mea pierde la nivel simbolic un camarad, dar o altă structură de stat câștiga un om cu un caracter robust, de neegalat, care înțelege în profunzime oamenii, societatea, opinia publică și stăpânește arta comunicării.
Cu o carieră de peste 25 de ani în mass-media și ultimii ani dedicați Cancelariei Prefectului, Lucian Morogan a obținut recunoașterea binemeritată datorită realizărilor sale profesionale, care vor rămâne întipărite în istoria acestei instituții publice.
Pentru mine, Lucian va rămâne un prieten valoros, un om căruia îi port deosebit respect și un coleg de echipă cu abilități profesionale redutabile, care s-a dedicat acestei echipe 24/ 24.
Sistemul public are nevoie de oameni precum el și mă bucură faptul că ISU Hunedoara va avea un om care transmite principiile acestea solide generațiilor următoare.
Așadar, îi mulțumesc în mod public pentru contribuția semnificativă și eforturile depuse și îi doresc mult succes în noul parcurs profesional!.
Călin-Petru MARIAN, prefectul județului Hunedoara”.
N.R. Și „Ziarul Văii Jiului” apreciază prestația lui Lucian Morogan la Prefectura Hunedoara și îi dorește ca aceasta să se mențină în aceeași parametri profesionali și la ISU Hunedoara, noul său loc de muncă. Pentru ZVJ, și nu doar, Lucian Morogan este la ora actuală cel mai bun purtător de cuvânt din istoria Prefecturii Hunedoara.