Rugby-ul – în impas / Știința – chemată să ajute

Rugby-ul – în impas / Știința – chemată să ajute

DISTRIBUIȚI

Timp de citire: un minut

SuperLiga de rugby a rămas în patru echipe, iar Știința a refuzat, oficial, această ligă.

 

Președintele forului, Alin Petrache face apel la divizionarele secunde să salveze întrecerea internă.

 

Campioana Diviziei Naționale, Știința Petroșani, a refuzat, din nou, să joace în elită.

Așa stând lucrurile, Prosport informează că Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby, face un gest disperat și anume invită oficial toate echipele de seniori în viață în SuperLigă.

„În acest sens, joi, 24 martie, în sala de ședințe din incinta Stadionului Național de Rugby Arcul de Triumf, reprezentanții grupărilor rugbistice din România sunt chemați să dea un răspuns la propunerea oficială a lui Petrache, care vorbește chiar despre salvarea sportului cu balonul oval autohton”, scrie Prosport.

FRR va fi nevoită să comaseze SuperLiga și Divizia Naționala de Seniori într-o singură competiție, ale cărei standarde să ajute echipele din cel de-al doilea eșalon valoric să progreseze, oferind in același timp primelor clasate oportunitatea de a-şi testa componenții in suficient de multe întâlniri.

Competiția rezultată ar trebui să fie prilej de apropiere a cluburilor afiliate. Denumirea noii competiții va fi Liga Națională de Rugby.

„În acest sens vă invităm joi, 24.03.2022, în sala de ședințe amplasată în incinta Stadionului National de Rugby Arcul de Triumf la ședința Biroului Federal în care va fi supus aprobării noul format competițional.

Participarea dumneavoastră la această ședință, având în vedere scopul nostru comun de a asigura binele si viitorul rugbyului romanesc, este esențială, așa că vă rugăm să ne fiți alături în formula completă pentru a putea lua o decizie unanimă ”, scrie FRR.

Rămâne de văzut ce răspuns vor da divizionarele secunde de la rugby.

Știința Petroșani, CS Năvodari, RC Bârlad, CSM Galați, RC Grivița București, RC Gura Humorului, CSM Bucovina Suceava, CS Universitatea Arad și CSU Alba Iulia sunt echipele din Divizia Națională la care face apel acum Alin Petrache pentru a da o mână la salvarea rugby-ului românesc.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii