Retezatul Hațeg – la 90 de minute de liga a treia

Retezatul Hațeg – la 90 de minute de liga a treia

Timp de citire: un minut

Campioana județului, Retezatul Hațeg, s-a impus, categoric, în jocul tur al barajului de promovare în Liga 3, după un joc dominat de la început până la sfârșit.

 

Cronica partidei

Oaspeții au deschis scorul la mijlocul primei reprize la singurul șut pe poartă, printr-o execuție de excepție. Presiunea constantă pusă de echipa lui Bona a dat rezultate și până la pauză Țuligă și Popa au întors rezultatul.

Repriza secundă s-a desfășurat sub aceleași coordonate, cu Retezatul controlând jocul și aducând mingea foarte ușor în preajma porții adverse. Popa și Pau au urcat scorul la 4-1, scor care putea fi chiar majorat la ocazia uriașă al lui Pau sau la pătrunderile lui Lupulescu și Casian.

„Mulțumim celor peste 1000 de spectatori prezenți la stadion care au încurajat echipa pe tot parcursul jocului. Mulțumim și spectatorilor din Caransebeș care au avut un comportament exemplar”, se arată pe pagina de Facebook a echipei.

Dan Bona a început cu următorul 11: Tonca – Ardeleanu, Țuligă, Matei, Lupulescu – Pițigoi – Popa, Buzducea, Pușcă, Gavriluți – Popesc.

Au mai jucat: Arcuși, Casian, Pau, Marcu.

Săptămâna viitoare hațeganii merg la Caransebeș pentru jocul retur, de unde speră să se întoarcă cu revenirea în Liga 3, după 12 ani.

 

Primarul exultă

Victoria hațeganilor l-a făcut euforic pe primarul orașului.

„Astăzi a fost despre RETEZATUL HAȚEG, despre comunitatea noastră, despre sute de hațegani care și-au susținut echipa, despre multă muncă și despre VICTORIA de 4-1 pentru echipa noastră CSO Retezatul Hațeg!

Urmează returul de la Caransebes SÂMBĂTĂ, 25 IUNIE, ORA 17:30, STADION BALTA SĂRATĂ CARANSEBEȘ!

Suntem uniți spre promovare și tot mai aproape de destinația finală, LIGA A 3-a”, a scris acesta pe contul său de socializare.

 

AJF – alături de campioni

La meci a fost prezent și președintele AJF Hunedoara, Cristian Petrean.

„Peste 1.000 de spectatori au aplaudat victoria echipei CSO Retezatul Hațeg și privesc cu încredere la meciul retur din data de 25 iunie 2022, Liga 3. Felicitări băieți!”, a fost mesajul oficialului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii