Joi, la Petroșani, în Aeroport, și în Colonie, dar și la Lupeni în Viitorului, Centrul Vechi și Bărbăteni a avut loc o razie a secțiilor de poliție din cele două localități.
Petroșani
În timpul raziei în cartierele Aeroport și Colonie, a fost identificat un tânăr de 19 ani, din Petroşani, care era vizat de polițiști după ce în data de 25 martie, anul acesta, prin forţarea și distrugerea uşii de acces, a pătruns în locuinţa unei femei din Petroşani, refuzând să părăsească imobilul la cererea acesteia. În urma probelor administrate, faţă de tânăr s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere.
Tot în cadrul raziei, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat un tânăr de 22 de ani, din Petroşani, cu privire la care au stabilit faptul că, în noaptea de 25/26.06.2017, a provocat distrugerea ușii locuinței unei femei din Petroșani. Tânărul va fi cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de distrugere.
Poliţiştii Biroului Rutier au fost și ei prezenți în trafic. În urma controalelor efectuate au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.885 lei și au luat măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule faţă de un conducător auto care nu a acordat prioritate pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a străzii.
Lupeni
La Lupeni au fost trei puncte de acțiune, în cartierele Viitorului, Bărbăteni și Centrul Vechi. În cadrul acţiunii, a fost identificat un bărbat de 32 de ani, din Lupeni, condamnat de Judecătoria Petroșani la 2 ani și 4 luni închisoare și 2000 de lei amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Deva.
Totodată, a fost identificat un bărbat de 43 de ani, din Lupeni, cu privire la care poliţiştii au stabilit că, la data de 28 februarie , prin forțarea lacătului ușii de acces, a pătruns într-o locuință din Lupeni, de unde a sustras două boxe și un amplificator audio, valoarea prejudiciului fiind de 400 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Poliţiştii rutieri au controlat în trafic 15 autovehicule, iar pentru abaterile constatate au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.045 lei.