Pune-i paie şi-l pârleşte

Când dragostea „pârdalnica îl apucă pe câte un bătrân, apoi Românul, cu drept cuvânt zice, că: <<leagă-l de gard şi dă-i fân>> ori <<pune-i paie şi-l pârleşte>>, că bătrânul apucat de năbădăile dragostei, într-adevăr se poartă aşa, că o minte la loc, nu-l mai poate înţelege! Îţi vine Jokai Mor, această fală a literaturii maghiare, şi contra tuturor sfaturilor şi rugărilor fiicei sale şi a ginerului – oameni cu vază şi cu stare în lume – ia în căsătorie pe frumoasa jidăncuţă balerină, baletistă, punându-se în ură de moarte cu fiica sa dulce şi de avea şi alţi fii, cu aceia cu toţi! Şi el moşneag de peste 70 de ani! Alţii tot ca el, şi sus şi jos.

De tot hazul e însă următoarea bravură a unui atare bătrân amorezat. Îl povestesc foile ungureşti de la Oradea mare:

Cică un oarecare Modi Janos, om de 68 de ani şi Szentmiklosi Jujana ori Joiana, de 70 de anim au dat rugare la vicişpanul, să facă bine să-i lase să se cunune de grabă, fără a mai aştepta terminul de 3 săptămâni, că tare doresc cununia după lege, să trăiască zilele câte le mai au, în mulţumirea de a să şti bărbat şi femeie după toate rânduielile.

Povestea <<devine>> de acolo că Joiana era slujnică în casa lui Modi, din slujnică a păşit în treapta mai onorifică de găzdoaie şi a umblat atâta în  rândul bătrânului său stăpân, că şi l-a robit de-a binelea, ba l-a pus sub pantof cum se cade. Numai coarne nu-i punea, şi el toate cu drag le purta de la <<dulcea>> lui şi <<draga>> lui. Îndeosebi îi cădea de minune bine, i se vâra aşa-zicând în inimă, când Joiana îl freca şi-l încălzea cu cărămizi când îl chinuia boala lui de reumă şi işias (spurc rău). Când era apoi sănătos, o apucau apoi pe bătrână junghiurile cele prin oase hodorogite şi atunci se punea el la uns şi la frecat şi la încălzit cu cărămidă.

Din atâta doftorit unul pe celălalt s-a aprins…dragoste! Şi acum că într-o zi se văzură amândoi sănătoşi, haid cu rugarea la vicişpan să-i lase iute să se cunune că, zic ei în rugare, vremea puţină ce o mai avem de trăit, aşa vrem să ni-o îndulcim, că păşim la căsătorie, să ne trăim restul vieţii ca soţi după lege cu cinste!

Cam târziu, dar tot mai bine şi aşa târziu, ca niciodată! Ferice de popa ce i-a cununa! Aşa păreche mai rar. (Adică mai rar la altar, dar încolo, ehei! Sunt destule încă!)”. [„Libertatea”, Anul VII, nr.17, Orăştie, nr. festiv de Paşti, 1908].