PSD Hunedoara și Laurențiu Nistor încheie campania electorală la fel de murdar cum au înțeles să lucreze și în ultimele luni de zile. Simțind cum îi fuge terenul de sub picioare, dar și perspectiva certă de a pierde cursa electorală pentru șefia Consiliului Județean Hunedoara, subordonații lui Laurențiu Nistor au distribuit încă de zilele trecute în întreg județul un presupus ziar electoral, în fapt o mocirlă plină de minciuni sfruntate la adresa Partidului Național Liberal și a lui Adrian Nicolae David, candidatul Dreptei la șefia executivului județean.
În această dimineață, prin Hotărârea nr 49 a Biroului Electoral de Circumscipție Municipală nr. 1 Deva, s-a dispus INTERZICEREA DISTRIBUIRII EDIȚIEI SPECIALE A PUBLICAȚIEI “VOCEA HUNEDOAREI”, o mizerie fără margini teoretic comandată de Uniunea Rutenilor, dar efectiv distribuită în întreg județul prin intermediul organizațiilor locale PSD, coordonate de Nistor Laurențiu.
De asemenea, Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara a fost sesizat de către Biroul Electoral menționat pentru identificarea persoanelor care au comandat și distribuit materialul, dar și pentru luarea măsurilor administrative necesare pentru INTERZICEREA DISTRIBUIRII de către membrii PSD a ziarului otrăvit.
Prezentăm dispozitul hotărârii citate, cu precizarea că orice persoane care distribuie acest material pot suporta grave consecințe legale, până la acest moment fiind înregistrate mai multe apeluri la 112 și diverse unități de poliție din județ pe această temă!