Proştii se bucură: CEH a intrat iar în insolvenţă. Urmează, dragi membri...

Proştii se bucură: CEH a intrat iar în insolvenţă. Urmează, dragi membri de sindicat de la „Muntele”, concedieri masive şi falimentul. Bravo, Nica! Dă-i înainte cu tupeu!

Timp de citire: un minut
Ieri Tribunalul Hunedoara a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei CEH. Nefăcând parte din niciun grup de interese mafioto-sindicalo-administrative, redacţia ZVJ nu îşi permite să comenteze decizia instanţei decât în sensul că proştii se bucură de această (re)intrare în insolvenţă. Din care cei care vor pierde vor fi DOAR angajaţii CEH. Care, mai concret, îşi vor pierde locurile de muncă şi drepturile din CCM. Această (re)intrare în insolvenţă a CEH reprezintă încă o dovadă a proastei capacităţi manageriale a CEH, complex pus pe butuci şi de obscurul inginer Chiuzan – sluga lui Nica. Însă asupra lui Chiuzan, „coadă de ciocan”, vom reveni.
Despre partea de vină a lui Petre Nica în acest caz, care înseamnă un pas important spre faliment, îi lăsăm pe cei care încă îi plătesc cotizaţia să se pronunţe. Părerea noastră ar fi ca ei, membrii Sindicatului „Muntele”, să achite cotizaţia sindicală şi după ce vor fi daţi afară în şuturi de la CEH de Chiuzan şi Nica. Astfel, vor dovedi că loialitatea e eternă… Sau poate, Doamne fereşte, prostia…
Marian BOBOC

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii