Proiecte de dezvoltare pentru localitățile din județ

Proiecte de dezvoltare pentru localitățile din județ

Timp de citire: un minut

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a reluat deplasările la primăriile din județul Hunedoara, începute în urmă cu câteva luni, pentru a discuta cu edilii despre proiectele de dezvoltare a localităților.

Astăzi, însoțit de subprefectul Lorincz Szell, prefectul județului s-a întâlnit la Sălașu de Sus și la Râu de Mori cu primarii celor două comune, Ioan Vlad și Flaviu Dilertea.

Au fost discutate proiectele de dezvoltare deja depuse pentru a fi finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, P.N.R.R, Administrația Fondului de Mediu sau din prevederile bugetelor locale, dar și intențiile primarilor pentru depunerea altor proiecte în sesiunile de finanțare care vor urma.

În ambele localități primarii au depus pentru a fi finanțate proiecte pentru construirea unor trasee turistice pentru bicicliști, dotarea administrației publice cu microbuze electrice pentru școlari, reabilitarea clădirilor publice, pentru transport public, dar și pentru finalizarea asfaltării drumurilor comunale și introducerea canalizării și a alimentării cu apă acolo unde este necesar.

Având în vedere că ambele comune au un potențial turistic important, finanțarea și finalizarea acestor proiecte va putea determina creșterea numărului turiștilor și dezvoltarea serviciilor oferite vizitatorilor.

Pe parcursul discuțiilor de astăzi de la primăriile celor două comune hunedorene prefectul Călin Petru Marian a atras atenția autorităților locale că finalizarea digitalizării Registrului Agricol și a Registrului Electronic al Nomenclaturilor Stradale trebuie să constituie o prioritate pentru aparatul de specialitate al primăriilor.

În acest sens, prefectul județului a trasat termene precise pentru finalizarea acestor două îmbunătățiri care vor folosi tuturor localnicilor din cele două localități, dar și administrației publice locale, deopotrivă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii