Primul junior de la CSM Jiul Petroşani cu coeficient Elo: Claudiu Florin...

Primul junior de la CSM Jiul Petroşani cu coeficient Elo: Claudiu Florin Grâu

Timp de citire: un minut
În urma unei pregătiri asidue, lista Civ din luna martie 2016 îl propulsează pe şahistul Claudiu  Florin Grâu, de la CSM Jiul Petroşani, cu un coeficient Elo de 1419 puncte.
Claudiu este dublu campion de juniori 13 ani, reuşind să se impună în competiţiile de şah Cupa „Regina” şi Cupa „Ghiocelul Şahist”, ambele organizate la Petroşani. Dintre juniorii din Vale mai deţin acest coeficient doar maestra FIDE Daria Ioana Vişănescu (Elo 2040, CS Deva), fraţii Andrei Cristian Secrieru (Elo 1734) şi Maria Georgiana Secrieru (Elo 1451) şi Oana Magdalena Şchiopu (Elo 1420) – ultimii trei de la CS Vulcan.
„În ultimele luni, Claudiu a muncit foarte mult pentru a atinge acest obiectiv şi rezultatele încep să se vadă. Numai în luna decembrie Claudiu a bifat peste 50 de ore de pregătire. În perioada 9-10 aprilie urmează ultima testare pentru reprezentanţii noştri în concursul naţional de şah clasic de la Petroşani dotat cu premii Trofeul „Finaliştilor”, după care în perioada 17-28 aprilie la Călimăneşti se va desfăşura finala Campionatului Naţional de copii şi juniori unde vom participa, de asemenea”, a declarat antrenorul juniorului, Gheorghe Şcurhan.
Loredana JUGLEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

 &nbsp DISCLAIMER
 &nbsp Atentie! Postati pe propria raspundere!
 &nbsp Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii