Primarul Devei, Petru Mărginean, s-a adresat public, printr-o scrisoare deschisă Ministerului Tineretului şi Sportului, Comitetului Olimpic Român și Federaţiei Române de Gimnastică vizavi de rezultatele slabe ale lotului de gimnastică și ratarea calificării la Olimpiada de la Rio de Janeiro, din vara acestui an. El subliniază că mutarea lotului olimpic de la Deva la Izvorani a fost de rău augur, și cere reîntoarcerea gimnastelor la Deva.
”Faptul că gimnastica românească lipseşte de la Rio este o grea lovitură pentru sportul românesc, pentru ţară în general. Este semnul că trebuie schimbat ceva. Cu tristeţe vă readuc aminte că am atras atenţia, în repetate rânduri, că mutarea Lotului Naţional de Senioare de la Deva la Izvorani nu a fost cea mai înţeleaptă decizie. Din păcate, rezultatele acestei decizii au condus către cel mai slab rezultat din istoria gimnasticii feminine românești. În aceste condiţii, reîntoarcerea gimnastelor senioare la Deva ar fi un lucru firesc”, se arată în scrisoare.
Primarul susține că Deva are toate condiţiile pentru realizarea unor noi performanţe notabile în gimnastică. Are sală de antrenament, condiţii foarte bune de cazare şi masă, numeroase alte facilităţi pentru sportive şi antrenori, dascăli buni la clasă.
”Noi, Primăria Municipiului Deva şi Consiliul Judeţean Hunedoara, ne vom lupta ca gimnastica de performanţă să renască la Deva. Vom veni cu tot sprijinul de care au nevoie sportivele şi antrenorii. Vrem să redăm oraşului renumele de altădată, vrem ca românii să fie mândri că gimnastele de la Deva reuşesc din nou să le învingă detaşat pe cele din Statele Unite, China sau Rusia, la fel cum o făceau în urmă cu câţiva ani! Aşteptăm fetele acasă, la Deva!”.
Alina PIPAN