600.000 de lei, fără câțiva lei, vrea primarul Mircia Muntean să cheltuiască pentru ornamentele stradale în luna decembrie, lună plină de sărbătoare, dar și cu alegeri. S-a stabilit deja și cum vor arăta aceste ornamente, care se livrează cu toate accesoriile necesare, inclusiv becurile necesare funcționării acestora. Sunt 15 tipuri de decorațiuni care vor fi achiziționate, iar un al șaisprezecelea va fi închiriat. Închirierea se va face pentru un brad cu stea, un ornament amplu, cu o înălțime de 12 metri.
Se vor achiziționa 8 decorațiuni, cu o înălțime de 3 metri, tridimensională, care reprezintă un brad, și alte 5 cu aceeași formă, dar mai mici. 16 globuri tridimensionale pentru amplasarea pe stradă, 10 decorațiuni similare dar cu ancorare prevăzută cu stâlp, 20 de decorațiuni sferice tridimensionale, pentru stâlpi, o decorațiune sub forma unui cadou, cu înălțimea de 4 metri, 3 Moș Crăciun, fiecare în ipostaze diferite, de aproape un metru înălțime, 145 de instalații tip perdea, 20 de traverse bidimensionale, și 65 de instalații tip fir, de câte 10 metri fiecare.
În momentul de față achiziția se află în procedură de licitație. Odată stabilit furnizorul și încheiat contractul acesta are termen de 7 zile pentru a furniza marfa. Toate decorațiunile vor fi verificate bucată cu bucată. Ornamentul închiriat va fi restituit în data de 31 ianuarie.