Primarul Daniel Răducanu a început un proiect de investiții nou la Baru, în comuna Petros- Valea Streiului. Momentan nu se vede nimic în teren, pentru că totul se discută teoretic, dar anul viitor se va vedea și în teren, pentru că vor începe lucrările pentru realizarea conalizării. După jumătatea lui septembrie se va alege firma de proiectare care va pregăti studiile tehnice, documentațiile pentru obținerea acordurilor și caietele de sarcini pentru acest proiect infrastructural. După realizarea documentației va fi realizată și licitația pentru stabilirea constructorului.
În comuna Baru, localitățile Baru Mare și Petros există un sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă. Pentru localitățile Baru Mare, Petros Valea Muncelului s-a proiectat și realizat deja și un sistem de canalizare și tratare a apelor menajere. Acesta deservește gospodăriile și instituțiile din Brau și Petros Valea Muncelului. Pentru locuințele din Petros – Valea Streiului nu există niciun fel de canalizare pentru apele menajere, oamenii apelând teoretic doar la fose septice. Apele pluviale în toate cazurile sunt colectate prin rigole și șanțuri, și sunt deversate în râul Strei sau Valea Muncelului.
Acum se intenționează realizarea extinderii canalizării menajere și în satul Petroa- Valea Streiului cu soluția deversării apei menajere colectate în canalizarea existentă din Petros- Valea Muncelului.
Investiția constă în extinderea rețelei de apă și canalizre ape menajere din localitatea Petros- Valea Streiului, colectarea apei menajere într-o stație de pompare- cămin colector și trimiterea ei în canalizarea existentă a localității Petros- Valea Muncelului, canalizare care este legată funcțional cu canalizarea localității Baru Mare. Ambele localități au o singură stație de epurare amplasată în aval de localitatea Baru Mare. În principiu, se estimează ca aceste lucrări, inclusiv proiectarea, să nu depășească 40 de luni până la finalizare.