De săptămâna trecută,la Orăștie în parcuri și spațiile verzi, unde există plante Merișor – garduri vii sau alte forme decorative, a apărut un dăunator nou, dar foarte activ în ultimii ani: Omida păroasă a Buxusului (Cydalima perspectalis).
Se intervine deja de o săptămână pentru aliminarea larvei, continuându-se intervenția o dată la 5 zile.
În România specia a fost semnalată în anul 2010 în zona Bucureşti, iar apoi arealul s-a extins continuu.
Este un dăunător deosebit de periculos din cauza răspândirii rapide şi agresivităţii cu care atacă plantele. Specia este polivoltină, numărul generaţiilor fiind în corelaţie cu particularităţile termice ale zonei în care se întâlneşte. În zona de origine dezvoltă 4-5 generaţii, iar pe continentul european dezvoltă 2-3 generaţii, existând posibilitatea ca în zonele mai calde să dezvolte chiar şi a patra generaţie.
Se recomandă executarea a două tratamente, cu produse chimice, la interval de 5-8 zile pentru larvele generației I.
În literatura de specialitate, ca produse cu efect bun, sunt recomandate următoarele:
• NURELLE D 50/500 EC (cipermetrin+clorpirifos) = 0,075%
• KARATE ZEON (lambda cihalotrin) = 0,02%
• CYPERGUARD 25 EC (cipermetrin) = 0,02%
• FURY 10 EC (zeta cipermetrin) = 0,01%
• CALYPSO (tiacloprid) = 0,02%.
Produsele cu acţiune sistemică combat mai bine omida buxusului, ele au şi un timp de acţiune mai îndelungat.
Dacă se efectuează tratamente în parcuri și zone publice se vor lua toate măsurile de siguranță pentru protejarea populației, prin izolarea zonei unde se execută tratamentul și apoi instalarea de plăcuțe avertizatoare, ca s-au folosit substante toxice.
Recomandăm tuturor celor care dețin acești arbuști și au depistat omida să ia în considerare recomandările de specialitate pentru combaterea acesteia.