Devenită tradiţională, „Nunta de aur”, sărbătoarea în cadrul căreia cei tineri acordă respectul cuvenit cuplurilor care au reuşit să rămână împreună peste o jumătate de secol, a fost trăită ieri cu emoţie de cinci cupluri din Lupeni.
Într-o atmosferă de sărbătoare şi cu înaltă încărcătură emoţională, cele cinci cupluri – care au reuşit să respecte legământul „la bine şi la greu” timp de 50 de ani (Vamoş Iozsef şi Maria, Roca Ion şi Lucica, Bugeş Petru şi Viorica, Băloi Constantin şi Maria şi Albert Zoltan şi Marioara) – au fost felicitate şi au primit din partea administraţiei lupenene câte un mic dar constând în: premii în bani, flori, şampanie şi diplome de merit.
„Felicit şi pe această cale cei 10 oameni deosebiţi care au reuşit să depăşească împreună toate greutăţile vieţii şi să rămână împreună peste o jumătate de secol. Îmi exprim cu acest prilej admiraţia, respectul şi întreaga consideraţie faţă de dânşii, şi le doresc multă sănătate, împliniri, multe bucurii şi mulţi ani împreună alături de cei dragi”, a spus primarul Cristian Resmeriţă.
Sonia LIBERESCU